Intervetie abuziva a Primariei Sectorului 3 pentru demolarea unui mesh adresat premierului Victor Ponta

noiembrie 19, 2012

Cea mai recenta actiune din seria Vrem un vot fara cianura! a campaniei Salvati Rosia Montana a fost stopata abuziv de Primaria sectorului 3. La nici o zi de la expunere, meshul ce ii solicita premierului Victor Ponta un raspuns ferm privind mineritul cu cianuri, a fost demolat in cursul zilei de 15 noiembrie in zona Dristor Camil Ressu din capitala.
Meshul este o creatie publicitara a agentiei Papaya in sprijnul petitiei adresate Guvernului Romaniei pentru asumarea unei pozitii publice a statului roman cu privire la proiectele miniere de explorare si exploatare a aurului si argintului in tara noastra. In doar doua saptamani de la lansare peste 6000 de persoane au semnat petitia pe www.rosiamontana.net aratand ingrijorarea publicului roman fata de cele 12 proiecte de minerit cu cianuri ce ar urma sa fie supuse aprobarii in urmatorii ani in Romania.
In acest context, mesajul meshului pentru Victor Ponta cerea explicit un raspuns clar la intrebarea: „Cetatene Victor Ponta o iei in casatorie pe d-ra Cianura? Sunt intrebari la care se raspunde cu DA sau NU. Electoratul asteapta raspunsul pana pe 9 decembrie, ora 7”. Fara sa prezinte vreun document sau vreo decizie oficiala, o echipa de alpinisti utilitari, insotiti de un echipaj de politie si dna Dorina Iordache, reprezentanta a Inspectoratului in Constructii, sectorul 3 au demontat abuziv panoul stradal pe care se gasea meshul. Motivele ce au stat la baza actiunii de demolare nu au fost comunicate in scris nici realizatorului meshului si nici companiilor ce detin sau au montat panoul. Decizia discretionara ce a stat la baza demontarii, potrivit dnei Iordache, a apartinut primarului.
„Am asistat azi la incalcarea libertatilor noastre cetatenesti prevazute prin Constitutie, este foarte grava ingradirea libertatii de expresie si rapiditatea cu care inistitutii ale statului s-au grabit sa actioneze ilegal pentru ca mesajul adresat Guvernului sa nu fie expus vederii publicului. Transparenta si dialogul social invocat de Guvernul Ponta se pare ca se opreste abrupt atunci cand nu serveste intereselor politice ale alesilor zilei” a declarat Stefania Simion, membru al campaniei Salvati Rosia Montana.

Video mesh Salvati Rosia Montana demolat abuziv
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro