Neînfricatul erpetolog revine la National Geographic Channel. Nemulţumit de statutul său de prim cercetător care a capturat şi studiat toate cele 23 de specii de crocodili din sălbăticie, sau care s-a apropiat la câţiva centimetri de crocodilii de Nil din Tanzania, ascuns sub un costum de crocodil, dr. Brady Barr înfruntă acum unul dintre cele mai periculoase animale din Africa, hipopotamul.
Cât de bine reuşeşte Brady să intre în pielea personajului său veţi urmări pe National Geographic Channel, în documentarul Întâlniri periculoase: Hipopotam sub acoperire, difuzat joi, 17 aprilie, de la 22:00.
Cântărind aproape două tone, dotat cu nişte canini imenşi, ce pot ajunge chiar şi 30 de centimetri lungime, şi o muşcătură zdrobitoare, hipopotamul este unul dintre cele mai mari mamifere de pe planetă. Având reputaţia de a fi făcut mai multe victime omeneşti decât orice alt mamifer din Africa, hipopotamii sunt capabili să calce în picioare sau să lovească năprasnic atunci când se simt ameninţaţi.
În luna august a anului trecut, Brady a ajuns în Parcul Naţional South Luagwa din Zambia, unde trăiesc peste 9000 de hipopotami. Îmbrăcând un costum special, creat după aspectul şi dimensiunile reale ale unui hipopotam, şi beneficiind de colaborarea bio-inginerului britanic, dr. Christopher Viney, Brady Barr îşi propune să colecteze o mostră din transpiraţia hipopotamului pentru analize. Teoriile susţin că transpiraţia acestui animal ar conţine o substanţă antibiotică puternică şi proprietăţi de protecţie împotriva razelor solare. Rezultatele analizelor ar putea duce la crearea unor noi antibiotice şi substanţe pentru protecţie solară în folosul omului. Studii de acest gen au mai fost realizate pe hipopotami în captivitate, niciodată pe hipopotami din sălbăticie, nesedaţi.
Având 90 de kilograme, realizarea costumului-hipopotam a necesitat 40 de zile şi aproximativ 500 om/ore. Cu armura sa din Kevlar, costumul a fost construit să reziste unei posibile lovituri din partea hipopotamilor şi a fost chiar testat la un centru specializat. Armura a fost acoperită cu o piele asemănătoare pielii de hipopotam, iar, pentru a diminua probabilitatea unui atac violent, s-a folosit un mulaj din fibră de sticlă după capul unei femele hipopotam, arătând o atitudine de supunere. În completarea costumului, au fost adăugate buzunare pentru ca Brady să poată avea acces la mostre, iar patru camere ascunse au fost fixate pe toate părţile pentru a oferi vizibilitate 360 de grade.
Beneficiind de un permis de cercetare de numai zece zile în Zambia, Brady trebuie să obţină rapid mostra, dar curând devine clar că acest lucru nu va fi atât de uşor. Mai întâi, el trebuie să-şi mascheze mirosul, de aceea costumul său este acoperit cu noroi şi excremente de hipopotam – Brady descoperă că suportarea mirosului la temperaturi de aproximativ 40 de grade Celsius, timp de şase ore, este un test în sine.
Cele patru încercări nu numai că-l lasă pe Brady cu dureri mari de spate, din cauza greutăţii costumului, dar ajunge, nu o dată, în situaţie periculoasă – la apropierea de un hipopotam mascul în apă, costumul său rămâne înţepenit în amprente de elefant la 25 de centimetri adâncime… şi începe să se scufunde. Află ce se întâmplă atunci când un ranger curajos îi vine în ajutor.
În cele din urmă, ultima şansă a lui Brady se iveşte noaptea, când hipopotamii părăsesc apa pentru a paşte. Înconjurat de peste 40 de hipopotami înfometaţi care se îngrămădesc să iasă din apă şi să se îndrepte spre savană, va reuşi Brady să fie convingător în costumul său şi să obţină mostrele pentru care a venit?
Detalii pe www.natgeochannel.ro
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro