Intalnirea presedintelui cu reprezentantii societatii civile

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, s-a intalnit ieri, 26 februarie a.c., la Palatul Cotroceni, cu reprezentantii societatii civile, tema centrala a discutiilor fiind introducerea votului uninominal.

Cu aceasta ocazie, presedintele Traian Basescu a aratat ca a optat pentru declansarea procedurii referendumului pentru introducerea votului uninominal, fiind constient ca in atentia Parlamentului se afla mai multe propuneri ale partidelor parlamentare. „Suspiciunea mea a fost legata de faptul ca o sa ajungem, din nou, ca in ciclul electoral 2000-2004 cand, in ultimul an, cam toate partidele au spus „nu mai este timp”, dupa ce marea majoritate s-a declarat de acord cu introducerea votului uninominal”, a explicat seful statului.

Presedintele Basescu a afirmat ca a demarat procedura constitutionala pentru declansarea unui referendum pe acesta tema si va observa evolutiile in Parlament. Seful statului a adaugat ca solicitarile Presedintelui ar trebui sa fie analizate cu prioritate de Parlament: “Nu stiu daca se va realiza acest lucru. Uneori, senzatia pe care o am este ca Parlamentul se pozitioneaza deasupra legii si chiar deasupra Constitutiei, votul la modificarea legii referendumului proband acest lucru, probabil si actiunile viitoare ”.

Totodata Basescu a declarat ca desi nu a fost un suporter in timp al acestei solutii, a devenit un sustinator al votului uninominal pentru ca evolutiile din ultimii doi ani „probeaza ca trebuie facut ceva pentru ameliorarea calitatii clasei politice”. Presedintele Romaniei a subliniat ca nu vede in acest tip de vot o solutie ideala, dar „pare a fi mai buna decat votul de lista”.

Presedintele Traian Basescu a aratat ca are in vedere doua posibile variante ce pot fi propuse in cadrul referendumului: vot uninominal in doua tururi, similar alegerii primarilor si a presedintelui tarii sau varianta propusa de Asociatia Pro Democratia, respectiv un sistem proportional prin compensare, avand la baza scrutinul cu un singur tur in circumscriptii uninominale. Ambele solutii, ca si alte eventuale variante ce pot rezulta in urma dezbaterii, au avantaje si dezavantaje si trebuie analizate cu cea mai mare atentie, a atras atentia Presedintele.

Votul uninominal este doar un pas in directia reformarii clasei politice, fiind necesara si o modificare a Constitutiei, a aratat presedintele Basescu. De asemenea, presedintele considera ca este necesara o campanie de informare a populatiei in vederea referendumului care nu se poate face doar prin mass-media. Societatea civila, alaturi de politicieni, are un rol extrem de serios in acest proces, a atentionat presedintele Basescu.

In finalul discutiilor, Presedintele a mentionat ca pana la emiterea Decretului privind organizarea referendumului vor mai avea loc intalniri cu reprezentantii societatii civile, precum si cu partidele politice.