Întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu reprezentanții ANAF, MFP și ai Comisiei Naționale de Prognoză

aprilie 22, 2017

Galerie foto Declaraţii ale preşedintelui ANAF, Bogdan Stan [Check against delivery] Bogdan Stan: Bună ziua. O să incep prin a vă spune că -nu ştiu dacă este o coincidenţă sau nu- astăzi se implinesc chiar trei luni de la inceperea mandatului meu. După cum bine ştiţi, in urma discuţiilor din 3 martie, pe care le-am avut cu domnul prim-ministru, ne-am asumat un set de 14 măsuri pentru implementare, termenul lor fiind de 15 aprilie - 15 aprilie cade sambăta - astăzi, aşa că ne-am grăbit puţin in sensul acesta, astăzi am finalizat ... Ţin să vă anunţ că toate cele 14 măsuri sunt implementate astăzi. Unele dintre ele, care necesitau emiterea unor ordine de preşedinte ANAF, sunt pe circuitul de avizare către Ministerul de Finanţe, iar cel privind spaţiul privat virtual este spre avizare către Ministerul Comunicaţiilor. Noi credem că in urma a acestor măsuri, gradul de conformare şi declarare va creşte, acest lucru ajutandu-ne să ne atingem ţintele, obiectivele propuse in ceea ce priveşte gradul de realizare a planului. In ceea ce priveşte incasările din primul trimestru al anului, după cum bine ştiţi, noi am dat nişte comunicate şi pe portalul ANAF, la nivelul trimestrului I, au realizat venituri cu 1,3% mai mult decat trimestrul I al anului 2016. In luna martie, am avut o creştere de 105,2%, incadrandu-ne, practic, in creşterea economică asumată de guvern. Incă luptăm pentru recuperarea, după cum bine ştiţi, a deficitului din luna ianuarie, deficit care, după cum ştiţi foarte bine, a fost din cauza faptului că cota de TVA de 24%, inregistrată in decembrie 2015, a fost, in decembrie 2016, 20%, practic scăderea aceasta de patru puncte procentuale a afectat incasarea veniturilor in ceea ce priveşte TVA-ul. In ceea ce priveşte măsurile pe care le-am implementat, noi am avut in vedere trei direcţii, una de creştere a gardului de colectare şi conformare, după cum v-am spus, ne-am adresat direct contribuabilului, prin indrumări şi dialog, in vederea acceptării şi cererilor ... şi indrumare către cerere de eşalonare, prezentandu-ne in acest sens avantajele ce decurg din acest lucru. După cum ştiţi, in perioada de eşalonare, majorările şi penalităţile nu mai curg. Eu zic că,in toată această perioadă, din 3 martie, de la momentul intalnirii cu primul ministru pană in prezent, avem un număr de 923 de eşalonări, cu o sumă de 280 de milioane. Bineinţeles că aceste măsuri vor fi puse in continuare in aplicare, nu inseamnă că, dacă astăzi, 15 aprilie, sunt implementate, nu vor curge in continuare. In ceea ce priveşte partea de inspecţie fiscală, am reuşit să modificăm ordinul de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA, in sensul de a micşora perioada de realizare a acestor inspecţii şi de a crea o bază de date, in care să fie introduşi contribuabilii cu risc fiscal ridicat. Această bază de date, practic, ne-a blocat pană in momentul de faţă capacitatea de inspecţie fiscală, in sensul că nu erau foarte bine definite criteriile care trebuiau indeplinite pentru un contribuabil cu risc fiscal ridicat. In momentul de faţă, zicem noi că acest lucru l-am rezolvat şi vom reuşi să relocăm personalul de inspecţie fiscală de la acţiunile de control pentru soluţionarea deconturilor de TVA către controale de fond, controalele privind impozitul pe profit sau TVA sau controalele privind preţul transferurilor. In ceea ce priveşte acţiunile iniţiate de colegii de la Antifraudă, noi susţinem că au un rol de păstrare a gradului de conformare şi de declarare şi sperăm ca şi pe viitor acţiunile lor să aibă aceeaşi eficienţă. Cam atat am avut de spus despre cele 14 măsuri. Dacă doriţi să imi adresaţi intrebări, vă rog! Reporter: Faţă de program, cat au fost incasările in primul trimestru, deci nu faţă de primul trimestru al anului trecut, ci faţă de cat s-a programat? Bogdan Stan: Veniturile administrare de ANAF au fost faţă de programul acordat de către Ministerul de Finanţe, comunicate de către Ministerul de Finanţe, cu un miliard două sute de milioane mai puţin. Reporter: Asta inseamnă... in procente? Bogdan Stan: Asta inseamnă, ca şi procent, 98%, primul trimestru, grad de realizare. Reporter: Aşa. Şi vreau să vă mai intreb, pentru acest an, cat vor fi incasările raportate la PIB, şi cat ar trebui să fie anul viitor, tot raportat la PIB, pentru a suporta majorările salariale? Bogdan Stan: Aceste probleme cred că trebuie să le discutaţi cu domnul ministru de finanţe. După cum ştiţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pune in practică legislaţia ministerului. Reporter: Tot ministrul de finanţe a spus ieri că vor fi folosiţi angajaţi ai ANAF pentru acea schimbare pe care doreşte să o facă in ceea ce priveşte impozitarea, pentru introducerea impozitării globale. Are ANAF capacitatea de a renunţa la...? Bogdan Stan: Cum v-am explicat mai devreme, ANAF-ul nu are competenţă in legislaţie. Reporter: Nu, nu dar poate ANAF să renunţe la o mare parte din angajaţi, pentru ca aceştia să acopere necesităţile legate de acest nou sistem? Bogdan Stan: Inţeleg că orizontul de timp este 2018. Probabil pană la momentul respectiv se va analiza, se va lua cea mai bună soluţie. Reporter: Caţi angajaţi are ANAF acum? Pentru că domnul ministrul spunea că ar fi nevoie de 35.000 de consultanţi fiscali. Bogdan Stan: ANAF-ul are, in momentul de faţă, 25 aproximativ 25.000 de angajaţi, suntem subdimensionaţi cu 3.000. Practic, prin Hotărarea de Guvern care funcţionăm, avem alocate 28.000 de posturi. Reporter: Domnule preşedinte, vreau să vă intreb dacă ANAF este pregătit să treacă la acest tip de impozitare de care vorbea ministrul finanţelor ieri, şi dacă aveţi, nu ştiu, un calcul, in acest moment, dacă după impozitarea aceasta globală, vor fi mai multe sau mai puţine venituri la bugetul de stat? Bogdan Stan: Vă referiţi la impozitul pe gospodării, bănuiesc? Reporter: Da, pe gospodării. Bogdan Stan: Incă o dată, ceea ce ţine de impozite şi de prognoză este strict competenţa Ministerului de Finanţe. Bineinţeles că dacă se va lua decizia pentru promovarea acestui impozit pe gospodării, noi ne vom adapta situaţiei şi vom pune in aplicare legislaţia aferentă. Reporter: Dar aveţi sistemul necesar pentru a putea implementa acest tip de impozitare? Bogdan Stan: După cum bine ştiţi, acest tip de impozitare este in curs de .. este in proiect, e un proiect al Guvernului. Ne vom adapta, bineinţeles. Reporter: Vroiam să vă intreb, referitor la blocarea acelor posturi, dacă aţi discutat cu premierul şi cu ministrul de finanţe ca, la rectificare, practic, sau la un moment dat, să se poată debloca respectivele posturi şi avansările de la dumneavoastră din ...? Bogdan Stan: Mulţumesc. Noi sperăm să reuşim, la rectificarea bugetară, să deblocăm aceste posturi. Bineinţeles că ţine de ceea ce vom incasa. Eu le mulţumesc colegilor din centrală şi din teritoriu, pe această cale, pentru eforturile depuse in toată această perioadă, pentru colectarea veniturilor, in condiţiile in care, intr-adevăr, cei mai mulţi dintre ei nu au ... vorbim aici de persoanele strict de ... cu funcţii de conducere, nu au salariile aferente acestor funcţii de conducere, au salariile aferente funcţiei de bază. Sunt situaţii intr-adevăr, in care directori de regională sunt şefi de servici şi sunt remuneraţi la nivelul postului de bază. Reporter: Bine, dar se rezolvă aceste probleme cu Legea salarizării? Pentru că ştiu şi reacţia sindicatelor care ii reprezintă pe angajaţii de la Fisc, care spuneau că nu sunt de acord că sunt blocate avansările, nu au tichete de vacanţă, dacă imi aduc bine aminte, nu pot să se facă angajări in sistem şi ei spuneau că nu vor face aşa colectarea, atat de bine cum le-o cere Guvernul, tocmai pentru că nu-s mulţumiţi de condiţiile de muncă. Bogdan Stan: Eu cred că /.../ in fişa postului pe care fiecare dintre noi o deţine, sunt prevăzute anumite atribuţii de serviciu şi eu nu cred că aceste atribuţii de serviciu ţin neapărat de modul de salarizare. Bineinţeles că este un stimulent financiar pentru şefii de serviciu sau directorii executivi, dar asta nu inseamnă că nu trebuie să işi facă treaba acolo unde au. Ei au posibilitatea să işi inceteze practic aceste promovări sau aceste imputerniciri, pentru că mai nou, lucrăm cu imputerniciri, după cum bine aţi spus, este la latitudinea lor. Deocamdată nu avem semnale de acest gen. -: O ultimă intrebare, vă rog. Reporter: Pentru că vin sărbătorile, nu ştiu, vor fi controalele mai aprige in staţiunile turistice sau aveţi ceva programat? Bogdan Stan: Asta, din păcate, nu pot să vă spun, ţine de abordarea noastră, de secret de serviciu. Reporter: Aş avea o intrebare de lămurire: această nouă sarcină sau ocupaţie de consultant fiscal va fi una complementară, adiacentă sau va fi una full-time? Bogdan Stan: Din punct de vedere al legislaţiei in vigoare, in momentul de faţă, un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal - ar fi in conflict de interese, conform legii funcţionarului public. Dacă se va lua o altă decizie in acest sens, in sensul schimbării cadrului legislativ, rămane de văzut. Reporter: Avand in vedere că ministrul de finanţe spunea că este nevoie de un consultant la fiecare 200 de gospodării, ne puteţi spune un calcul aşa estimativ, cam de cate persoane ar fi nevoie pentru a pune, practic, această nouă măsură? Bogdan Stan: Incă o dată, este strategia Ministerului de Finanţe, noi decat o aplicăm. Noi, la nivelul ANAF-ului, nu facem prognoze. Reporter: Dar ştiţi cate gospodării sunt in Romania, cu aproximaţie? Bogdan Stan: După cum aţi văzut şi in emisiunea de aseară, şi in intervenţia domnului ministru de finanţe, gospodăria, in momentul de faţă, nu cred că este foarte bine definită. Mulţumesc.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro