Galerie foto Declarațiile premierului Sorin Grindeanu și ale ministrului Petre Daea, la finalul intalnirii de lucru de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Un lucru care mă bucură şi ar trebui să ne bucure pe fiecare dintre noi, şi anume faptul că, la zi, astăzi, şi am vrut să văd cum stăm cu ceea ce domnul ministru şi-a asumat, şi anume plata către fermieri, plăţi directe, un record. Suntem undeva in jur de 2,2 miliarde. Aproape 900.000 de fermieri şi-au primit banii. Iată că din 5,2 miliarde, sumă pe care ne-am asumat-o in anul 2017, 2,2 miliarde au venit pană la incheierea primului trimestru, din plăţile directe pe care, aşa cum spuneam, le-au făcut către fermieri. Vreau să-i felicit pe toți şi pe lucrătorii de la APIA pentru ceea ce au făcut in aceste zile, pentru ceea ce au de făcut in continuare. A fost o muncă pe care erau obişnuiţi să o facă intr-un interval mult mai lung. De data aceasta lucrurile s-au intamplat foarte repede. Ne dorim ca toamna acestui an să inceapă, de asemenea, cu nişte termene foarte clare, iar avansurile să poată fi date din toamna acestui an. De asemenea, am avut discuţii legate de un program pe care noi l-am lansat și care s-a dovedit un program de succes, cel legat de tomate. Sunt peste 6.000 de cereri depuse, mai exact 6.500 de cereri depuse la Ministerul Agriculturii, este un lucru imbucurător şi care arată că acest program, pe care noi l-am gandit ca măsură in programul de guvernare, este un succes. De asemenea, mi-a prezentat şi o să văd săptămana viitoare la faţa locului sistemul, care ştiu că ii este drag domnului ministru, pentru că a inceput să lucreze la el din mandatul de cand era secretar de stat şi chiar şi ministru, in 2004, şi anume Sistemul naţional antigrindină, extrem de important pentru fermieri şi pentru agricultori. De asemenea, am discutat despre cum absorbim iarăşi o sumă extrem de importantă şi targetul este foarte sus, ţinta este foarte sus, pe fonduri europene, undeva in jur de 1,6 - 1,7 miliarde de euro anul acesta şi rugămintea mea, care nu este a mea, ci am preluat-o din teritoriu şi pe care domnul ministru o ştie foarte bine, este legată de a se apleca mai mult asupra debirocratizării, a se simplifica foarte mult. Sigur, să fie transparentă ne dorim in continuare, dar a simplifica foarte mult birocraţia şi tot ceea ce ţine de plimbatul actelor. Pe noi ne interesează ca in acest an, pe fonduri europene, in total la Ministerul Agriculturii, mă refer şi la subvenţii şi pe ceea ce vă spuneam, să ne ducem undeva spre 3,5 miliarde, in jurul acestei sume, ceea ce este o ţintă pe care sunt convins că Ministerul Agriculturii poate să o atingă, mai ales că a inceput extraordinar de bine. Reporter: Legat de subvenţiile pentru /.../... Sorin Grindeanu: Este lege in Parlament. Petre Daea: Exact, este legea in Parlament. Urmează să fie in Camera Deputaţilor. Cand va ieşi din Camera Deputaţilor şi urmează procedura pentru promulgare şi apoi o punem in practică, cum, de altfel, am pus in practică toate programele la care s-a referit domnul prim-ministru şi care şi-au avut sorgintea in actele normative pe care noi le-am pregătit, le-am prezentat in Guvern şi iată că aşteptăm acum decizia Parlamentului. Reporter: In cat timp preconizaţi că va fi gata? Petre Daea: Sigur, eu nu sunt omul care să dau date inexacte, motiv pentru care v-aş spune să aşteptaţi. Cat mai repede, pentru că este interesul nostru şi al crescătorilor de suine din ţară. Este soluţia salvatoare pentru crescătorii de porci din Romania şi salvatoare pentru cultivatorii de porumb, pentru că au unde să ducă acest minunat furaj, ştiindu-se foarte bine faptul că specia cea mai activă şi specia care consumă aceste furaje este porcul. Reporter: Domnule premier, liderul PSD, Liviu Dragnea, declara ieri chiar la Antena 3 că in momentul de faţă are indicii foarte clare: compania olandeză ING ne tratează ca pe o colonie, explicand astfel ce s-a intamplat in scandalul cu NN şi modalitatea in care compania respectivă şi-a anunţat clienţii. Care este şi poziţia dvs pe această temă, mai ales că Parlamentul vrea să iniţieze o comisie de anchetă. Sorin Grindeanu: Este treaba Parlamentului. Este foarte bine că face acest lucru. Eu de dimineaţă am avut o discuţie, aşa cum ştiţi, cu ministrul finanţelor, discuţia săptămanală pe care o am şi cu ministrul finanţelor şi cu preşedintele ANAF. Eu vreau să vă spun că privesc dincolo de partea serioasă pe care trebuie să o facă statul, fie că vorbim de comisiile de anchetă, fie că vorbim de Ministerul Finanţelor şi de ASF, pentru că nu trebuie să uităm de rolul ASF in acest domeniu, privesc şi din alt punct de vedere acest lucru şi vă rog să vă gandiţi la originea acestui scandal, un scandal care nu-şi are bazele in realitate, un scandal pornit din dorinţa unui competitor politic, competitor intern politic, domnul Predoiu a adus acest subiect in atenţie. Nu-şi are rostul. Mă uit cu, nu ştiu, cu dezamăgire la acest mod de a face politică. De altfel, acest mod de a face politică a fost sancţionat de către romani la sfarşitul anului trecut. De asemenea, folosesc acest prilej pentru a intări ceea ce ministrul finanţelor spune de cateva zile bune, şi anume că nu există niciun fel de intenţie, nu a fost niciun fel de discuţie de acest tip, iar cei care aduc aceste discuţii in spaţiul public şi care sădesc neincredere, prin parghiile pe care le are statul, fie că vorbim de comisiile de anchetă, fie că vorbim de ASF, fie că vorbim de Ministerul Finanţelor, vor trebui să plătească, pentru că nu mai putem să ne jucăm cu zvonuri care pot să producă tulburări in piaţă. Sunt lucruri pe care inclusiv oamenii politici trebuie să le inţeleagă, chiar dacă sunt angrenaţi intr-o bătălie internă, aşa cum este la PNL acum şi n-ar fi bine să folosească asemenea teme pentru a justifica existenţa politică. Reporter: Dincolo de competiţia politică, in momentul de faţă compania putea să intrebe executivul dacă are in intenţie o asemenea variantă de lucru pentru naţionalizarea Pilonului II. Acest lucru, din cate inţeleg, nu s-a intamplat. Acest lucru il susţine şi liderul PSD. El spunea că este un plan mult mai mare, astfel incat Comisia Europeană să declanşeze o procedură pentru deficit excesiv şi chiar sugera Guvernului, implicit dvs, să aveţi o discuţie pe această temă cu ambasadorul Olandei. Deci ce veţi face şi pe parte externă, referindu-ne strict la această companie? Sorin Grindeanu: Acesta este rolul comisiei parlamentare. Rolul nostru şi al ASF -ASF nu ţine şi nu este in coordonarea Guvernului, aşa cum ştiţi. Ceea ce ţine de Ministerul Finanţelor, ca şi măsuri, vom lua şi acesta a fost şi rostul discuţiilor şi unul din punctele de discuţie cu ministrul finanţelor. Celelalte lucruri, cele de anchetă, cele care ţin de ceea ce spuneaţi dvs, cred că acea comisie parlamentară poate să descopere ceea ce a fost neclar. Reporter: Credeţi că ar fi fost nevoie de o reacţie mai promptă din partea Ministerului de Finanţe, tocmai pentru a nu se ajunge aici? Sorin Grindeanu: Reacţie mai promptă la ce? La un zvon şi la o prostie aruncată de un om? Reporter: La poziţia principalei companii de pe piaţă pe acest domeniu. Sorin Grindeanu: Eu l-am văzut de cateva ori și l-ați văzut și dumneavoastră in comunicări oficiale, am făcut-o și eu, am subliniat ieri incă din inceputul ședinței de guvern acest lucru. Domnul ministru a ieșit de cateva ori spunand că este o prostie și că e un zvon total fals, ceea ce ințelege să facă această companie și modul in care au comunicat. O să vedem ce măsuri legale putem lua noi, ca și guvern, și, sigur, ceilalți pe care i-ați enunțat dumneavoastră. Ceea ce mă interesează in schimb pe mine e să transmit, in primul rand, hotărarea noastră și a dezminți această prostie aruncată in spațiul public de către un om politic care văd că se ocupă de lucruri de care n-ar trebui să se ocupe niciun om politic. Reporter: Domnule premier, in Romania sunt două mari mafii: mafia florăreselor și mafia icrelor. Intenționați cumva, in viitorul apropiat, să faceți ceva pentru demantelarea lor, avand in vedere că nimeni n-a reușit asta? Deci, dacă verificați compoziția icrelor de pe piață veți ajunge la niște concluzii ingrijorătoare. Iar despre florărese. Sorin Grindeanu: Ok. Eu am venit aici să discut - vă respect intrebarea, sunt de acord cu dumneavoastră și nu vreau să trimit in derizoriu ceea ce m-ați intrebat. Am venit aici nu să fac controale. Mă interesează și acest lucru, dar am venit să văd care e stadiul măsurilor pe care Ministerul Agriculturii le avea de implementat și i-am felicitat pentru ceea ce au făcut pană acum. Am discutat despre măsurile pe care trebuie să le ia următoarele trei luni. Toate lucrurile care țin de politici sectoriale și ceea ce spuneți dumneavoastră, cred că e rolul Ministerului, a Corpului de Control, de tot ceea ce ține și n-am niciun fel de opreliști in a incuraja demantelarea, cum spuneți dumneavoastră. Reporter: Și că tot vorbeam de trei luni de zile, astăzi ați avut o intalnire cu cei de la ANAF, cum vi se par, rezultatele au fost indeplinite, cele 14 măsuri? A ieșit și președintele ANAF la declarații, dumneavoastră cum vedeți situația și ce le-ați mai cerut pentru perioada următoare? Sorin Grindeanu: Eu cred că v-a anunțat domnul președinte Stan. Cele 14 măsuri au fost implementate, ne interesează in perioada imediat următoare, eu sper că v-a spus, nu știu dacă a ajuns să spună acest lucru in conferința de presă, dar ne interesează in perioada imediat următoare inclusiv măsuri legate de cadrul legal, cadrul fiscal, dacă pot să-l numesc așa. Unul din ele, dacă imi permiteţi să vă dau un exemplu, este să facem o analiză foarte atentă pe ceea ce in acest moment pare a deveni un sport naţional - intrarea in insolvenţă al foarte multor companii, firme, nu acuma in ultimul timp, ci in ultimii ani, dacă vreţi şi nereuşirea ieşirii din această zonă. Şi, aici, trebuie să se facă o analiză foarte-foarte atentă, şi le-am cerut celor de la Ministerul Finanţelor şi de la ANAF, astfel incat termenul de 15 mai, pe care l-am discutat cu ei pentru măsuri, multe altele, v-am aminitit doar una dintr ele - 15 mai - pentru a veni cu măsuri care să imbunătăţească, să nu se mai practice, aşa cum spuneam, şi cred că a spus şi domnul preşedinte, a devenit un sport naţional, foarte multe active, foarte multe lucruri sunt blocate in acest proces de insolvenţă. Nu vreau să spun dinainte, vreau să se facă foarte atent această analiză, iar măsurile, şi analiza şi măsurile trebuie a fi prezentate, mie şi Guvernului, pană in 15 mai. Reporter: Despre noua variantă de impozit, noua schimbare de mentalitate in ceea ce priveşte sistemul fiscal din Romania, ce ne puteţi spune? In momentul de faţă, ministrul de Finanţe nu a fost cat se poate de clar, a spus - Sub 2.000 de lei, va fi zero; intre 2.000 şi 3.000 de lei, 10%. Ce se intamplă peste acest prag, de 3.000? Sorin Grindeanu: Toate lucrurile care ţin de Codul Economic, la care se lucrează in acest moment la Ministerul Finanţelor, toate măsurile, toate lucrurile care sunt discutate, inclusiv cu partenerii, ieri am avut, spre exemplu, a participat şi domnul ministru al Finanţelor, două intalniri şi cu Coaliţia pentru Dezvoltarea Romaniei şi cu Insitutul Aspen, am discutat despre politici publice, unul din punctele de la aceste intalniri, au fost şi măsurile fiscale, sunt lucruri, care, dacă le-aş anunţa şi le-am anunţat, ca şi hotărate acum, ar putea să nu ducă la efectele pe care noi ni le dorim. Sunt foarte mult lucruri care merită a fi discutate in perioada următoare, vor fi discutate şi analizate, in momentul in care acest cod economic va fi cat se poate de bine pus la punct, hotărarile luate, fiţi convinşi că le vom transmite cat se poate de direct şi transparent. Vă mulţumesc mult de tot!
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro