Sultan Kösen si Chandra Bahadur Dangi s-au intalnit pentru prima oara in viata cu ocazia festivitatii organizate pentru celebrarea Zilei Mondiale a Recordurilor. Acestia au reprezentat atractia evenimentului organizat la Londra, fiind asaltati de numerosi fotografi si reporteri.
Sultan Kösen, din Turcia, este casatorit, lucreaza part-time ca fermier si mai este inregistrat in Cartea Recordurilor ca omul cu cele mai mari brate din lume; are palmele suficient de mari incat sa-i acopere cu usurinta capul lui Chandra. Inaltimea sa impresionanta, de aproximativ 2 metri si jumatate, este cauzata de o tumoare care ii afecteaza glanda pituitara. A obtinut recunoasterea din partea Cartii Recordurilor in anul 2009.
Spre deosebire de el, Chandra, din Nepal, masoara doar o jumatate de metru, fiind unic printre membrii familiei si rudelor sale, care au dimensiuni normale. In varsta de 74 de ani, Chandra Bahadur Dangi a declarat ca este fericit de recunoasterea si sprijinul pe care le primeste din anul 2012, cand a fost declarat de Cartea Recordurilor cel mai scund om din lume. „Pe atunci eram un necunoscut dintr-o regiune mica din Nepal, acum sunt renumit in intreaga lume”, a afirmat acesta, adaugand ca este recunoscator pentru toate mesajele de sustinere primite.
Desi deosebirile fizice dintre cei doi sunt clar vizibile, barbatii au precizat ca povestile lor de viata nu sunt cu mult diferite. „Chiar daca el este scund si eu inalt, amandoi am avut de infruntat provocari asemanatoare pe parcursul vietii”, a declarat Sultan pentru publicatia The Telegraph.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro