Instanța soluționează, chiar pe 10 august, cererea de redeschide a dosarului ,,10 August"

august 6, 2020

Curtea de Apel București a stabilit joi chiar pentru ziua de luni, 10 august, soluționareacererii de redeschidere a dosarului privind violențele jandarmilor de la „mitingul diasporei" din 10 august 2018.

Astfel, la fix doi ani de la evenimentele din Piața Victorie, magistrații se vor pronunța pe decizia procurorului-șef DIICOT, Giorgiana Hosu, care a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului ''10 august'' şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Dacă magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti va aproba ordonanţa DIICOT, se va redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă. De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În cazul în care Curtea de Apel aprobă redeschiderea dosarului, cercetările vor continua la Parchetul Militar.

Șefa DIICOT, Giorgiana Hosu, a anunțat marți că a infirmat clasarea unora dintre acuzațiile împotriva șefilor Jandarmeriei din Dosarul 10 august, după numeroase apeluri din societatea civilă care au protestat față de decizia inițială a procurorul DIICOT Doru Stoica de a clasa dosarul.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explică faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ''10 august'' şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii.

Giorgiana Hosu arată că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

De asemenea, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali - şi anume Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spune Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar.

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro