INSP: Circa 38% din noile cazuri și decese, doar în patru județe și București

Ultimul raport al Institutului Național pentru Sănătate Publică (INSP), aferent săptămânii 20-26 iulie, arată că principalele focare de coronavirus se înregistrează în municipiul București și alte patru județe din sudul țării.

Astfel, potrivit datelor menționate, 37,4 din totalul cazurilor de noi infectări au fost înregistrate în București, Argeș, Prahova, Brașov și Dâmbovița.

Similar, 37.8% din totalul deceselor au fost înregistrate în Prahova, Argeș, București, Dâmbovița și Buzău.

Situația cea mai dificilă o înregistrăm în județul Argeș unde rata de incidență cumulată depășește 200/100.000 locuitori. De altfel aici au fost sporite, marți, și măsurile restrictive: purtatul măștii fiind obligatoriu și pe stradă, iar terasele vor avea programul limitat până la ora 23.

În alte 7 județe se înregistrează o rata de incidență cumulată de peste 100/100.000 locuitori.

Un trend ascendent al numărului de noi infectări întâlnim în 34 de județe și Municipiul București. De altfel, marți am ajuns la șapte zile consecutive cu peste 1.000 de noi infectări.

Singurele județe cu un trend stabil sunt: Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Mureș și Satu Mare.

Dacă la începutul pandemiei, circa 1 din 9 cazuri era raportat în rândul personalului medical, rata în prezent este de 1 din 12 cazuri.

În privința deceselor în rândul bolnavilor de Covid, 78.2% din ele s-au înregistrat în rândul persoanelor de peste 60 ani, 59.7% fiind bărbați.  

De asemenea, 94% din toți cei decedați aveau cel puțin o comorbiditate asociată. Cele mai multe decese aveau în istoricul medical și afecțiuni cardiovasculare (67,1%), diabet (32,2%) sau afecțiuni neurologice (22.3%).

Conform bilanțului de marți emis de Grupul de Comunicare Strategică, în România au fost înregistrate 47.053 de cazuri de coronavirus și 2.239 decese.

În acest context, autoritățile discută posibilitatea de a implementa, de la 1 august, purtatul măștii în aer liber în zonele aglomerate și limitarea programului pentru anumite terase și cluburi.

„Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și terase, dar numai în anumite zone, unde gradul de răspândire e mai mare, deci nu la nivel național, este vorba de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că și pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea e să se elimine excepția legată de persoanele aparținând unei familii, să fie regulă de distanțare aplicată tuturor, cu excepția copiilor. De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității purtării măștilor în spații deschide aglomerate", a declarat Ludovic Orban.

Premierul a precizat masca ar putea fi obligatorie în zonele aglomerate și a dat exemplu falezele, piețele sau târgurile, însă decizia de impunere a măsurii va fi luată la nivel local.

„Am avut ieri ședința, deja există o propunere formulată din partea specialiștilor din cadrul Comitetului Național de Suport Tehnico Științific să nu decidem noi la nivel național, ci să lăsăm la comitetele județene pentru situații de urgență să decidă. Știm foarte clar că există anumite tipuri de activități. De exemplu pe faleză, în Galați sau Brăila e o asemenea aglomerație, interacțiunea e foarte apropiată și singura soluție pentru reducerea riscului este purtarea măștii. De asemenea, în piețe, târguri sau în locuri unde se așteaptă mulți oameni. Măsura va fi numai pentru anumite intervale orare, în care există aglomerație și numai pentru anumite tipuri de activități. Și în București sunt anumite zone unde există aglomerație. Asta va analiza comitetul municipal", a mai declarat premierul.

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org