Rata şomajului în România a urcat la 5,2% în mai 2020, la nivelul celei din a prima parte a anului 2017, rata şomajului la bărbaţi fiind cu 2,1 puncte procentuale mai mare decât la femei, informează, joi, într-un comunicat, Institutul Naţional de Statistică.
„Rata şomajului în luna mai 2020 a crescut la nivelul celei de acum 3 ani (prima parte a anului 2017), respectiv cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,2 faţă de 4,8%)", precizează INS.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2020 a fost de 463.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (432.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (352.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 2,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna mai 2020 (4,8% în cazul bărbaţilor şi 3,3% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2020.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro