iNES IPTV aduce Internetul pe televizor

iulie 18, 2007

Optiunea de accesare a website-urilor direct de pe ecranele televizorului va fi disponibila pe piata romaneasca prin iNES IPTV, singurul provider de televiziune prin IP din Romania. Reprezentantii companiei au estimat ca acest serviciu va fi complet functional la inceputul anului 2008.
Accesul la Internet se va face prin intermediul Set Top Box-ului si a unei tastaturi cu unde infrarosii. Ca rezultat, trecerea de la o emisiune TV la un website se va face intr-un mod foarte comod si convenabil, fara a mai fi necesar un sistem separat - computer – monitor. Accesul la Internet pe ecranul TV se poate face extrem de usor - prin apasarea unui buton de pe telecomanda. Odata ce utilizatorul a accesat optiunea respectiva, acesta va putea naviga pe Internet cu ajutorul unei tastaturi speciale care poate fi primita la cerere.
Pe plan mondial, o alta facilitate implementata in cadrul sistemelor IPTV o reprezinta trimiterea pozelor digitale catre un alt utilizator, (abonat IPTV), care nu dispune de un computer. Prin folosirea serviciilor oferite de catre provider, utilizatorul poate incarca pozele pe un server, destinatarul fiind apoi atentionat direct pe ecranul TV-ului de faptul ca acestea sunt disponibile pentru vizionare. Prin intermediul telecomenzii, pozele vor putea fi vizionate exact ca si in cazul unui album digital folosit de aplicatiile pe computer. Un alt exemplu de integrare a datelor in cadrul sistemelor IPTV il reprezinta posibilitatea de a schimba mesaje in timpul vizionarii unui program TV - exact ca si in cazul aplicatiilor oferite de Messenger (Yahoo Messenger, Windows Live Messenger, etc.). Datorita capacitatii de sesizare a 'prezentei online', sistemul IPTV poate detecta momentul in care un alt utilizator (marcat in casuta pentru prieteni), foloseste sistemul IPTV. In acest mod este posibila stabilirea unei conexiuni care sa permita celor doi utilizatori, trimiterea si vizualizarea instantanee a mesajelor (redactate intr-o fereastra separata), in acelasi timp in care ambii urmaresc emisiunile TV.

Ce parere ai despre noua facilitate? Discuta pe forum cu cei interesati www.inforum.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro