Conform rezultatelor studiului Cei mai doriti angajatori, editia 2010, industriile FMCG si Consultanta sunt cel mai bine pozitionate in randul tinerilor cu un potential deosebit. Studiul se realizeaza anual de catre Catalyst si este singurul instrument de pe piata care masoara gradul de atractivitate a brand-urilor de angajatori si asteptarile pe care tinerii le au de la acestia.
Tinerii talentati sunt cei care au cumulat urmatoarele criterii – experienta internationala, rezultate academice peste medie, implicari extra-curriculare si obtinerea de certificari sau diplome peste cele cerute de curricula academica. Analiza a fost facuta asupra respondentilor cu profil economic.
In cadrul topului realizat pe acest profil, companiile din industriile FMCG si Consultanta au cea mai mare prezenta, urmate de industria bancara si principalii jucatori din Telecom.
Topul nu surprinde, deoarece in cadrul lui se regasesc companii care urmaresc activ acest profil de mai bine de zece ani. Motivele care stau la baza lui tin atat de atractivitatea industriilor si a joburilor oferite dar si de cateva strategii pe care companiile le-au implicat in toata aceasta perioada: prezenta continua in piata cu mesaje adresate tinerilor cu potential, metode interactive de atragere de talente si procese de recrutare interactive, in cadrul carora tinerii cunosc mai bine compania si oportunitatile oferite.
1. Coca-Cola HBC
2. P&G
3. KRAFT FOODS
4. Oracle
5. L’Oreal Romania
6. HP
7. BCR
8. BRD Groupe Societe Generale
9. PriceWaterhouseCoopers
10. Orange
11. Deloitte
12. ING Bank
13. KPMG
14. Roland Berger
15. Vodafone
16. Accenture
17. Leo Burnett
18. McKinsey
19. Danone
20. PepsiCo
Sursa: Catalyst, Raport Cei mai doriti angajatori, 2010.
Respondenti: 2,246. Respondenti cu profil top talent: 389
“La Coca-Cola HBC Romania, credem cu tarie in tinerele talente si in prospetimea, entuziasmul si avantajul competititiv pe care le pot aduce companiei noastre. Tocmai de aceea, atragerea tinerilor talentati este un punct strategic in politica noastra de promovare a brandului de angajator. Pe baza unei abordari segmentate, dezvoltam in permanenta noi instrumente de comunicare prin care sa interactionam si sa atragem acest public valoros.” Janina Radulescu, Internal Communication Coordinator, Coca-Cola HBC Romania.
Raportul analizeaza si perceptiile si asteptarile tinerilor talentati astfel incat companiile sa isi poata adapta cat mai usor strategiile de employer branding. In comparatie cu alte profiluri din piata (specialisti, profilul comun si pasivi), tinerii talentati sunt mai atrasi de provocarile profesionale si au o toleranta mai mare la incertitudine. Ca profil soft, sunt singurii care au indicat Entuziasmul ca una dintre trasuturile care ii caracterizeaza.
Dar in acelasi timp, acesta este un profil care, datorita expunerilor anterioare, are asteptari deosebite fata de media pietei. Sunt in general tineri care au asteptari salariale mai mari iar analiza arata ca acestea sunt determinate mai ales de experienta internationala si obtinerea de diplome si certificate care le completeaza studiile. In acelasi timp, studiul arata ca este nevoie de sase luni pentru ca tinerii sa sa calibreze la realitatile pietei si sa isi modifice asteptarile.
Ca distributie a profilurilor, tinerii talentati reprezinta 17% din piata fortei de munca, specialistii – 13%, profilul comun este caracteristic pentru 45% din piata iar pasivii reprezinta 24%. Tinerii talentati un background diferit si asteptari pe masura iar construirea strategiilor de employer branding trebuie sa porneasca de la aceste diferente.
Studiul are 2,246 de respondenti, tineri cu studii superioare din Bucuresti, cu varste intre 20 si 30 de ani, absolventi de facultati cu profil economic, tehnic si socio-uman. Modalitatea de colectare a raspunsurilor a fost prin chestionar online in lunile aprilie-mai 2010.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro