Încă două cazuri de Covid-19 la DSP București

iulie 25, 2020

Doi colegi de birou ai doctoriței de la DSP București, infectată cu noul coronavirus, au fost depistați pozitiv. Cele două persoane nu au simptome și sunt izolate la domiciliu încă de luni.

„În continuarea prezentării situaţiei epidemiologice din cadrul DSP Bucureşti, vă informăm că, în conformitate cu raportarea conducerii direcţiei, rezultatele testelor celor 5 contacţi direcţi ai cazului pozitiv ( colegi de birou) arată că, încă 2 persoane au fost depistate cu noul coronavirus”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Sâmbătă, acestea urmează să fie internate într-o unitate sanitară din Capitală. Alți trei colegi care au fost testați au primit rezultate negative. În sediul în care lucrau persoanele infectate cu noul coronavirus s-au făcut operațiuni de dezinfecție și nebulizare.

Ministerul Sănătăţii a precizat vineri că, potrivit unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele celor 57 de probe recoltate de la personalul din cadrul DSP, sediul din strada Avrig, sunt negative.

O doctoriță de Direcția de Sănătate Publică București a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus, iar contacții ei au fost izolați, a anunțat joi ministrul Sănătății Nelu Tătaru, care a trimis o echipă de la minister ca să facă verificări.

„O doamnă doctor depistată pozitiv, care a avut cinci contacți direcți, toți sunt în izolare în acest moment, și sunt 14 care s-au autodenunțat ca și contacți direcți, urmând ca astăzi să fie testați fiecare dintre ei”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a anunțat că în zilele următoare va trimite o comisie de la minister pentru verificări la DSP București ca să evalueze ancheta și modul în care s-a făcut, context în care a anunțat că va extinde ancheta la toate Direcțiile de Sănătate Publică din țară.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro