Inaugurarea Marelui Muzeu Egiptean

noiembrie 2, 2025

Cu prilejul ceremoniei de inaugurare a Marelui Muzeu Egiptean (Grand Egyptian Museum) din Cairo, Ambasada Republicii Arabe Egipt în România şi Universitatea Bucureşti a organizat sâmbătă un eveniment în amfiteatrul “Ioan Mihăilescu” al Facultaţii de sociologie şi asistenţă socială.
Marele Muzeu Egiptean, pe care autorităţile din Egipt îl prezintă drept ''cel mai mare edificiu cultural din secolul al XXI-lea'', şi-a deschis oficial porţile după mai bine de două decenii de eforturi şi promisiuni.
Grand Egyptian Museum (GEM) a fost construit pe un teren de 500.000 de metri pătraţi, cu sprijin financiar şi tehnic din partea Japoniei, şi a costat peste un miliard de dolari.
Imensul edificiu din piatră şi sticlă a fost proiectat de cabinetul de arhitectură irlandez Heneghan Peng pentru a fi ''a patra piramidă'' de pe platoul Giza, în proximitatea mormintelor faraonilor Keops, Kefren şi Mikerinos.
Spaţiul ultra-contemporan reuneşte aproape 100.000 de artefacte rămase moştenire de la 30 de dinastii de faraoni egipteni. Circa jumătate din fondul muzeului este expus, restul este pătrat în depozite.
Edificiul include de asemenea depozite deschise cercetătorilor, laboratoare şi ateliere de restaurare, biblioteci, un centru de conferinţe, restaurante şi galerii comerciale.
(Videojurnalist / Editor video: Cătălin Soci; Redactor: Costin Motroaşă)

 

 

Sursa Youtube

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro