Înainte să demisioneze de la șefia IGPR, Vasilescu l-a mutat la Harghita pe comisarul Radu Gavriș

septembrie 1, 2020

Comisarul-șef de poliție Radu Emilian Gavriș, fost prim-adjunct al șefului Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, a fost detașat să îndeplinească funcția de adjunct al șefului de la IPJ Harghita pentru următoarele șase luni, anunță Poliția Română.

Atribuțiile sale în cadrul unității teritoriale vor fi pe linie de investigații criminale, mai spune sursa citată, domeniul în care comisarul este cotat ca unul dintre cei mai buni specialiști pe care-i are România, dacă nu cel mai bun.

Detașarea sa la Harghita a fost semnată de chestorul Liviu Vasilescu, înainte ca acesta să demisioneze de la șefia Poliției Române, ceea ce a lăsat loc speculațiilor privind o reglare de conturi la nivelul șefilor din Poliția Română în consecința scandalului declanșat de întâlnirea șefilor Poliției Române cu un clan interlop, la care s-a convenit, noaptea, în afara sediului Poliției, respectarea legii.

Chestorul Vasilescu a demisionat marți de la șefia Poliției Române după scandalul legat de întâlnirea șefilor poliției române cu membri ai clanului Duduianu, care a avut loc în noaptea de 8 spre 9 august, înainte de înmormântarea șefului lor.

Șefii poliției au susținut până marți mai multe declarații publice, în care au încercat să justifice întâlnirea cu interlopii, noaptea, în afara sediului poliției, dintr-o postură considerată dezonorantă pentru haina de polițist. Ultima ieșire publică a avut loc sâmbătă, când Liviu Vasilescu infirma, printr-un comunicat stufos remis presei, știrile apărute pe surse potrivit cărora ar intenționa să-și dea demisia, explicând motivele pentru care considera demisia sa neîntemeiată.

Înfuriat de amploarea pe care informația despre întâlnirea șefilor poliției cu interlopii a luat-o, secretarul de stat Bogdan Despescu a amenințat cu demiterea celor care au furnizat presei imagini de la întâlnire, anunțând că va avea „toleranță zero” față de ei, o expresie folosită de obicei împotriva grupărilor de criminalitate organizată.

„Reiterăm faptul că nu tolerăm practici și acțiuni care nu respectă legea și avem toleranță zero indiferent de calitatea celui care încalcă legea, inclusiv față de cei care divulgă acțiuni aflate în derulare sau informații din anchetă”, a spus Bogdan Despescu, într-o declarație de presă, înainte ca Liviu Vasilescu să admită că informațiile difuzate de presă, pe surse, sunt reale.

Radu Gavris conduce Serviciul Omoruri de la Poliția Capitalei din 2007, unde s-a remarcat pentru că a rezolvat toate cazurile, inclusiv pe cele preluate ca nerezolvate, fiind considerat cel mai bun criminalist pe care-l are România.

Din 2018 este adjunct al șefului Poliției Capitalei, Bogdan Berechet.

El a fost ținta presiunilor făcute de fostul ministrul PSD de Interne, Carmen Dan, o apropiată a fostului președinte PSD Liviu Dragnea, acum în închisoare. Dan i-a cerut demisia în ianuarie 2018, făcându-l pe Gavriș responsabil de mușamalizarea anchetelor în cazul polițistului pedofil de la Rutieră, când, de fapt Gavriș a fost cel care a soluționat dosarul, preluat după mai multe mușamalizări care nu-i aparțineau.

Înainte ca Dan să-i ceară demisia, Gavriș a dat un interviu, primul din sistem la acel moment, în care explica în ce constă pericolul modificării Codurilor penale, făcută la acea vreme de puterea PSD.

Peste șapte luni, în august 2018, Carmen Dan l-a reevaluat pe Gavriș, mulțumindu-i pentru ”profesionalismul și determinarea” cu care a instrumentat cazul pistolului furat jandarmeriței la mitingul diasporei din 10 august 2018, reprimat cu violență de jandarmerie.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro