In firma mea, nu dau si nu iau mita!

iulie 29, 2005

Transparency International--Romania organizeaza al treilea atelier de lucru privind „Principiile de afaceri pentru combaterea coruptiei”, destinat reprezentantilor sectorului privat din Romania. Principiile de afaceri pentru combaterea coruptiei au fost redactate, la Berlin, sub indrumarea unui Comitet de Initiativa in perioada 2002-03 si au inceput sa fie testate si implementate in 2004. Pe baza acestora, 62 de mari companii ale lumii s-au angajat in lupta impotriva coruptiei la Forumul Economic Mondial--Davos, ianuarie 2005. Aceste Principii sunt reflectate si in punctul 10--transparenta & anticoruptie din Global Compact al Natiunilor Unite, lansat in Romania in martie 2005.

Romania este prima tara din Europa de Est in care se incearca introducerea acestor Principii si a auditului de integritate pentru intreprinderi mici si mijlocii.
Atelierul se va concentra asupra modului in care societatile comerciale pot adopta si implementa Programul privind Principiile de afaceri pentru combaterea coruptiei si asupra utilitatii auditului de integritate (non-financiar) in privinta maximizarii sanselor de eligibilitate in procedurile de achizitii publice.
TI–Romania organizeaza acest atelier in cadrul proiectului „Business Principles Campaign”, finantat de Ambasada Canadei prin programul „Governance Support Program for Romania and Bulgaria” si desfasurat in parteneriat cu Institutul Roman de Training si Asociatia Academia de Advocacy.
Proiectul „Business Principles Campaign” urmareste sa asigure sectorului de afaceri elementele necesare dezvoltarii controlului intern in conformitate cu Principiile de afaceri pentru combaterea coruptiei, elaborate de Transparency International si Social Accountability International.
Un alt obiectiv al proiectului este sa propuna introducerea si respectarea auditului de integritate in cadrul procedurilor de achizitii publice, in vederea cresterii integritatii si eficientei utilizarii fondurilor publice.
Primul atelier a avut loc la Bucuresti in ianuarie 2005 si s-a concentrat asupra grilei de evaluare pentru auditul de integritate; al doilea atelier, organizat la Timisoara in iunie, a explorat relevanta auditului de integritate pentru eficacitatea procedurilor de achizitii publice.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro