Imprumuturi noi de 315 milioane de euro pentru IMM-urile romanesti, odata cu semnarea de catre FEI a doua acorduri de garantare in cadrul initiativei JEREMIE

februarie 18, 2011

Fondul European de Investitii (FEI) a semnat cu Banca Comerciala Romana si Raiffeisen Bank doua acorduri de garantare in cadrul initiativei JEREMIE, care vor permite celor doua banci sa acorde imprumuturi noi in valoare de pana la 315 milioane de Euro intreprinderilor mici si mijlocii din Romania.

Urmare a celor doua acorduri, Banca Comerciala Romana si Raiffeisen Bank vor oferi finantari in conditii preferentiale unei game largi de intreprinderi mici si mijlocii romanesti care doresc sa investeasca sau sa isi extinda afacerea. Pentru o perioada de doi ani, IMM-urile din toata tara vor putea accesa credite garantate prin initiativa JEREMIE, cu maturitati de pana la 6 ani.

Banca Comerciala Romana si Raiffeisen Bank vor anunta in curand produsele disponibile pentru IMM-uri in cadrul acestor acorduri si vor oferi intreprinderilor informatii cu privire la modul cum se pot accesa imprumuturile garantate prin initiativa JEREMIE.

Comentand asupra celor doua operatiuni, Richard Pelly, Chief Executive al FEI, a declarat: "Suntem satisfacuti de semnarea acestor acorduri inovatoare in cadrul initiativei JEREMIE si de posibilitatea de a sprijini sute de IMM-uri romanesti in accesarea de noi finantari, beneficiind de termeni mai buni si garantii reduse, in aceste vremuri dificile."

Dominic Bruynseels, Chief Executive al BCR, a spus: "Suntem una din principalele banci pentru IMM-uri din Romania si ne straduim sa sprijinim acest sector vital pentru crearea de locuri de munca si dezvoltarea economica a tarii. Obiectivul nostru este sa finantam in mod constant toate afacerile viabile pe termen lung. Vom continua sa facem acest lucru, cu atat mai mult cu cat acest acord ne intareste si ne diversifica baza de finantare, in beneficiul IMM-urilor romanesti si al economiei reale in intregimea ei."

Steven van Groningen, Chief Executive Officer al Raiffeisen Bank, a declarat "Semnarea acordului este o veste foarte buna pentru cele aproape 100.000 IMM-uri din portofoliul nostru de clienti. Pentru afacerile locale care au iesit din criza in acest an este timpul potrivit pentru a investi, prin urmare acordul de garantare din cadrul initiativei JEREMIE va oferi clientilor nostri posibilitati noi de dezvoltare."

Instrumentul, denumit Garantie de prima pierdere pentru portofolii de credite noi ("FLPG"), ofera o distribuire adecvata a riscului pentru cei doi intermediari financiari, permitandu-le sa ofere noi finantari intreprinderilor romanesti. Condi
tiile preferentiale de acordare a imprumuturilor sunt un rezultat al interventiei din fondurile structurale ale UE, prin garantia JEREMIE.

Aceste doua acorduri sunt rezultatul "apelului pentru expresii de interes" lansat in 2010, care a beneficiat de un interes crescut din partea intermediarilor financiari care opereaza in Romania. FEI a verificat si a evaluat in mod aprofundat expresiile de interes primite, pentru a selecta cei mai buni solicitanti, pe baza criteriilor prestabilite si utilizand expertiza sa de peste 15 ani in acordarea de garantii institutiilor financiare din intreaga Europa.

JEREMIE (acronim pentru "Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises" sau "Resurse europene comune pentru intreprinderi de la micro la medii") este o initiativa comuna a Directiei Generale Politici Regionale a Comisiei Europene si a Grupului Bancii Europene de Investitii (din care face parte Fondul European de Investitii), care are ca obiectiv imbunatatirea accesului la finantare pentru IMM-urile din Uniunea Europeana, in cadrul perioadei de programare a Fondurilor Structurale 2007-2013. JEREMIE permite Statelor Membre si Regiunilor sa dedice resurse nationale si din fondurile structurale pentru a crea fonduri de participare (\"holding funds\") care sa poata finanta IMM-uri intr-un mod flexibil si inovator. Noua initiativa urmareste dezvoltarea si incurajarea antreprenoriatului in Uniunea Europeana, in scopul indeplinirii obiectivelor Agendei Lisabona, in acelasi timp ducand la o utilizare mai eficienta a fondurilor structurale.

In acest moment, FEI administreaza la nivelul Uniunii Europene 8 fonduri de participare JEREMIE nationale si 3 regionale.

In Romania, Fondul de Participare JEREMIE este finantat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, in cadrul Programului Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice", Axa Prioritara 1 „Un sistem de productie inovativ si eco-eficient\", Domeniul Major de Interventie 1.2. „Acces la finantare pentru IMM-uri".

Principala misiune a FEI este de a sustine IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finantare. FEI dezvolta instrumente de capital de risc si garantare specifice acestui segment de piata. In acest sens, FEI promoveaza obiectivele Uniunii Europene in sprijinul inovatiei, cercetarii si dezvoltarii, antreprenoriatului, cresterii si crearii de locuri de munca. FEI a investit peste 4,3 miliarde de euro in peste 300 de fonduri de private equity, fiind líder in Europa in acest sector, mai ales datorita investitiilor in segmentele high-tech si early-stage. De asemenea, FEI a angajat garantii in valoare totala de peste 13,5 miliarde de euro in aproximativ 160 de operatiuni, fiind un jucator european major in domeniul garantiilor pentru IMM-uri si in cel al garantiilor pentru microfinantare.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro