Impozitarea pensiilor speciale: CSM susține Curtea Supremă la CCR

iunie 19, 2020

Consiliul Superior al Magistraturii a decis vineri să susțină demersul judecătorilor de la Curtea Supremă la Curtea Constituțională atât împotriva impozitării pensiilor speciale cât și în domeniul fondurilor nerambursabile europene, prin care a fost modificat statutul judecătorilor în ceea ce privește regimul disciplinar aplicabil acestora.

„Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă ferm dezacordul și îngrijorarea față de adoptarea, de către Parlamentul României, a unor măsuri care afectează statutul magistratului. Astfel, printr-un procedeu legislativ disimulat, a fost adoptată măsura supraimpozitării progresive a pensiei de serviciu a judecătorilor și procurorilor, cu consecința eliminării acestei garanții constituționale. Consiliul Superior al Magistraturii susține și de această dată, în totalitate, demersul legal al Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, de sesizare a Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare”, transmite CSM într-un comunicat remis presei vineri seară. 

În acest sens, Consiliul a transmis Curții Constituționale opinia sa juridică, bazată pe argumentele de neconstituționalitate intrinsecă și extrinsecă a actului normativ adoptat, deduse atât din jurisprudența instanței de contencios constituțional, cât și din reglementări internaționale relevante cu incidență în domeniul statutului magistratului și al independenței justiției.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis opinia sa juridică argumentată și în susținerea demersului legal al Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație şi Justiție, de sesizare a Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra propunerii legislative privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene, prin care a fost modificat statutul judecătorilor în ceea ce privește regimul disciplinar aplicabil acestora.

Astfel, proiectul de lege reglementează din nou abaterea disciplinară care a mai fost anterior introdusă prin dispozițiile art. IV punctul 26 din O.U.G nr. 23/2020, publicată în Monitorul Oficial la data de 12.02.2020, act normativ declarat neconstituțional în ansamblul său de către Curtea Constituțională la data de 02 iunie 2020, prin Decizia nr. 221.

Judecătorii Curții Supreme au atacat la Curtea Constituțională legea adoptată miercuri de parlament legea privind impozitarea pensiilor speciale, pe motiv că este discriminatorie și contravine principiului egalității.

Curtea supremă reproșează legii adoptate de parlament în urmă cu o zi că, ​sub aspect extrinsec, modifică dispozițiile unei legi organice, privind statutul judecătorilor și procurorilor, că nesocotește decizii succesive ale Curții Constituționale în acest domeniu și că a încălcat normele constituționale la sesizarea camerelor parlamentului, legea în cauză fiind supusă dezbaterii și adoptării Senatului, ca primă Cameră sesizată, iar Camera Deputaților a fost Cameră decizională, contrar normelor constituționale invocate, care stabilesc o altă procedură în privința reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor și al procurorilor și, nu în ultimul rând, că legea a fost adoptată fără avizul CSM.

Sub aspect intrinsec, Curtea Supremă reproșează legii de impozitare a pensiilor speciale că încalcă ​principiului statului de drept referitor la principiul impunerii fiscale juste și echitabile și pe cel al egalității statuat atât în Constituție cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea Spune că instituirea taxei contravine principiului independenței judecătorilor, consacrat de Constituție, că această taxă are un caracter nejustificat prin raportare la dispoziţiile constituționale și că încalcă principiul proporționalității și supremației legii. De asemenea, spun judecătorii Curții Supreme, instituirea taxei suplimentare este de natură să încalce și dispoziţiile art. 44 din Constituție, precum și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO. ​

Judecătorii ICCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR, cu privire la impozitarea progresivă a pensiilor speciale, cu până la 85%, că se încalcă principiul „așezării juste și echitabile a sarcinii fiscale”.

„Noul sistem de impunere instituit sub denumirea de poate fi calificat ca un nou impozit pe venit stabilit numai cu privire la anumite categorii de venituri. În circumstanțele expuse, considerăm că regimul de impunere reglementat de dispozițiile criticate reprezintă o măsură de politică fiscală ce contravine principiului egalității/nediscriminării și principiului așezării juste și echitabile a sarcinii fiscale. O asemenea opțiune nu își poate găsi o justificare rezonabilă nici chiar în conjunctura economică globală care fundamentează promovarea reglementării în discuție”, se arată în hotărâre.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro