In cursul dupa-amiezii de ieri, la Ministerul Sanatatii, a avut loc prima intalnire a grupului de lucru inter-ministerial constituit pentru implementarea Directivei privind drepturile pacientilor la asistenta medicala transfrontaliera adoptata de Parlamentul European si de Consiliul Uniunii Europene care urmeaza sa intre in vigoare la 25 octombrie 2013.
Actul legislativ prevede dreptul cetatenilor europeni asiguraţi de a beneficia de asistenta medicala intr-un alt stat membru decat cel de origine inclusiv dreptul de a obtine rambursarea costurilor de tratament, rambursare care se face in limita pachetului de servicii si a cuantumului la care are dreptul persoana asigurata in statul membru de afiliere.
In deschiderea reuniunii, Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu a prezentat etapele procedurale pentru transpunerea Directivei: stabilirea mecanismelor de autorizare prealabilă, definirea costurilor de decontare, elaborarea normelor de aplicare, definirea punctului de contact national unic, promovarea actelor normative de transpunere.
S-a stabilit ca o primă formă a actului normativ de transpunere sa fie discutată în cadrul următoarei întâlniri de la jumătatea lunii aprilie.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro