Institutul Cultural Roman de la Stockholm va decerna joi, 13 noiembrie, Premiul Marin Sorescu pe anul 2008. Laureata din acest an este poeta si eseista suedeza Nina Burton.
"Premiul Marin Sorescu este una dintre cele mai frumoase recunoasteri pe care le putea primi creatia mea, intrucat rasplateste acel dialog pe care il numim cultura europeana. Apreciez foarte mult spiritul acestui premiu. In opera sa, Marin Sorescu a abordat diverse genuri literare, asa cum cultura romana a fost de-a lungul timpului un punct de intalnire a mai multor tendinte. Si cred ca acest lucru le-a facut atat de puternice", a declarat Nina Burton.
Ceremonia de decernare va cuprinde o alocutiune despre opera Ninei Burton sustinuta de Jonas Ellerstrom, precum si lecturi din versurile Ninei Burton si ale lui Marin Sorescu.
Premiul se acorda anual unui scriitor sau artist plastic suedez care desfiinteaza granite si creeaza locuri de intalnire, care prin opera sa face posibila comunicarea intre diferite forme de expresie culturala. Juriul a fost format din Sara Arrhenius, Jonas Ellerstrom, Gabriella Hakansson, Fredrik Lind si Dan Shafran.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro