Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zsolt Nagy, a fost prezent la conferinţa de presă organizată de către Cosmote pentru a marca lansarea tehnologiei i-mode în România.
"Mă bucur să asist la evenimentul de lansare i-mode astăzi când sărbătorim Ziua Mondială a Societăţii Informaţionale care are ca temă anul acesta oportunităţile oferite tinerilor de către sectorul ITC. i-mode este o tehnologie care se încadrează foarte bine în această temă. În plus, faptul că pe piaţa românească există din ce în ce mai multe servicii care oferă posibilitatea de a accesa informaţii şi de a comunica nu poate fi decât un lucru foarte bun pentru că le oferă utilizatorilor mai multe opţiuni la preţuri avantajoase.", a declarat ministrul Zsolt Nagy cu această ocazie.
Tehnologia i-mode, lansată de către operatorul japonez NTT DoCoMo în 1999, oferă acces la o varietate extinsă de conţinut tematic, dar şi la aplicaţii precum poşta electronică, la preţuri avantajoase. Prin intermediul tehnologiei i-mode utilizatorii au acces la site-uri i-mode datorită standardului deschis şi limbajului iHTML care facilitează transferul conţinutului existent pe Internet în telefonul mobil. Pentru a beneficia de avantajele oferite prin i-mode sunt necesare telefoane mobile compatibile cu această tehnologie.
Tehnologia i-mode a fost implementată cu succes în ţări precum Japonia, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Grecia, Bulgaria sau Marea Britanie, având aproximativ 55 de milioane de utilizatori în întreaga lume.
Alături de ministrul Zsolt Nagy, la conferinţă au participat Evangelos Martigopoulos, CEO Grup Cosmote, Nikolaos Tsolas, CEO Cosmote Romania, precum şi Takeshi Natsuno, vicepreşedinte al NTT DoCoMo. (MCTI)
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro