Piesa ”Change” va reprezenta România la concursul Eurovision 2011 din Germania Trupa Hotel FM cu piesa "Change" a câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision, organizată de TVR, în premieră, în noaptea de Revelion. Trupa formată din David Bryan (voce), Gabriel Băruţă (compozitorul piesei, pian & backing vocals) şi Alex Szus (tobe) va reprezenta România la concursul internaţional Eurovision ce se va desfăsura în luna mai în Germania, la Dusseldorf. Este cea de-a doua participare a trupei la Selecția Eurovision, anul trecut Hotel FM ocupând locul patru.
Melodia a fost aleasă în urma punctajului oferit de juriul de specialitate (50%) şi de voturile telespectatorilor (50%). Juriul a fost alcătuit din 11 membri și pentru prima dată, dintre aceștia, au făcut parte și oaspeți din străinătate, artiști și jurnaliști specializați în Eurovision (atașat puteți găsi lista juriului, precum și voturile obținute de cele 13 piese în concurs).
Trupa Hotel FM a obţinut un total de 22 de puncte - punctajul maxim din partea juriului (12) și 10 puncte de la public. Trebuie remarcat că și la preselecția Eurovision din luna noiembrie piesa trupei Hotel FM a avut cele mai multe voturi (97, la egalitate cu Direcția 5) de la cei 11 membri ai juriului de atunci (ce avea o altă componență).
Clasamentul final al concursului de Selecție Națională Eurovision 2011 este următorul:
1. Hotel FM - Change - 22 puncte (12 juriu + 10 televot)
2. Directia 5 - Cinema Love – 17 puncte (10 juriu + 7 televot)
3. Distinto, Ianna și Anthony Icuagu - Open Your Eyes - 17 puncte (5 juriu + 12 televot)
4. Mihai Alexandru feat B-Body & Soul - Bang Bang - 16 puncte (8 juriu + 8 televot)
5. Laurentiu Cazan - We Can Change The World - 12 puncte (7 juriu + 5 televot)
6. Leticia - Dreaming of You - 10 puncte (6 juriu + 4 televot)
7. Blaxy Girls - It's So Fine - 6 puncte (0 juriu + 6 televot)
8. Dan Helciug - My Facebook Girl - 4 puncte (4 juriu + 0 televot)
9. Adrian Cristescu - One By One - 4 puncte (2 juriu + 2 televot)
10. Dalma - Song For Him - 3 puncte (3 juriu + 0 televot)
11. Claudia Pavel - I Want U To Want Me - 3 puncte (0 juriu + 3 televot)
12. Silvia Stefanescu - I Can't Breathe Without You - 2 puncte (1 juriu + 1 televot)
13. Rallsa - Take Me Down - 0 puncte (0 juriu + 0 televot)
Premiile acestei Selecţii Naţionale au avut cea mai mare valoare din istoria Selecțiilor Naționale Eurovision organizate de TVR până acum. Gabriel Băruţă, compozitorul piesei "Change", a câstigat marele premiu al concursului, un autoturism BMW Seria 3, oferit de Automobile Bavaria Group. Alți 5 telespectatori (lista lor este afișată pe la adresa www.tvr.ro/eurovisionromania) au câștigat produse de îngrijire a părului şi un pachet turistic la Dusseldorf (bilet de avion dus-întors, cazare la hotel de 5 stele) cu acces în culisele Eurovision 2011 - pachet oferit de Henkel şi brandul Schwarzkopf, sponsorul concursului internaţional.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro