Horațiu Moldovan: 30.000 de români vor fi testați pentru a vedea gradul de imunizare

mai 25, 2020

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a anunțat la un plan de testare a imunizării populației la Covid-19 care urmează a începe spre finalul pandemiei.

„Vom testa populația, să vedem ce procent s-a infectat cu coronavirus, pe vârste, pe regiuni. Există mai multe formule de eșantionare, Institutul Național de Sănătate Publică va decide cum se va face această testare", a spus Horațiu Moldovan, duminică seară, pentru Digi24.

Testarea va avea loc după faza de maxim a epidemiei, în condițiile în care în etapa în care încă se înregistrează cazuri nu se pot obține rezultate relevante.

„Probabil vor fi testate 30.000 de persoane, pe eșantioane de vârstă, ca să vedem câți s-au imunizat la Covid-19", a estimat Horațiu Moldovan.

Secretarul de stat a spus că INSP va conduce această testare, iar Ministerul Sănătății va pune la dispoziție infrastructura necesară. Conform oficialului, au apărut teste rapide mult mai precise, aprobate de Organizația Mondială a Sănătății, care vor fi folosite și în România, pentru a reduce cât mai mult marja de eroare.

Horațiu Moldovan a dat asigurări că situația epidemiologică în România nu este îngrijorătoare în ciuda faptului că numărul de noi infectări pe zi a trecut duminică iar peste 200, iar mai multe focare au apărut în spitale.

„Creșterea de azi, de peste 200 de cazuri, nu e îngrijorătoare. Nu putem trage o concluzie după o singură zi. Dacă se va menține și zilele următoare creșterea, trendul de la o zi la alta, se poate pune problema unor măsuri mai severe. (Creșterea - n.r.) poate fi consecința relaxării, poate fi pură întâmplare", a spus Moldovan.

El s-a referit și la focarele apărute în spitale, precizând că acolo este locul cel mai periculos, unde sunt cazurile cele mai grave.

„Am aplicat măsuri drastice de separare a fluxurilor în spitale, se fac anchete epidemiologice. Au fost greșeli de traseu, de echipare, vor fi luate măsuri. Focarele nu sunt foarte mari, erorile vor fi îndreptate și sancționate", a afirmat secretarul de stat.

România a ajuns acum să facă între 9.000 și 11.000 de teste pentru Covid-19 pe zi, a spus Horațiu Moldovan.

„Testăm cât testează Franța, raportat la populație, chiar mai mult. Rezultatele se dau  repede, nu se refuză teste", a mai adăugat el.

Secretarul de stat consideră că avem o capacitate bună de testare și că nu e nevoie de mai mult de 15.000 de teste pe zi.

Întrebat despre al doilea val al epidemiei, Horațiu Moldovan a răspuns că se așteaptă să apară după vară.

„Presupunem existența unui al doilea val după vară, pe baza epidemiilor anterioare, se face un model. Scopul este să nu se îmbolnăvească mai mulți omeni decât putem îngriji. Asta este ceea ce s-a întâmplat în Anglia, Italia, Spania, SU. Am gândit o strategie să nu se îmbolnăvească toți odată", a explicat secretarul de stat.

Alte teste privind imunizarea populației vor începe de luni în București. Peste 7.700 de bucureșteni s-au înscris la testarea de tip anticorp organizată de Primăria Capitalei pe un eșantion de 10.500 de bucureșteni. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro