HG pentru concediile care nu au fost date în perioada de vid legislativ

septembrie 17, 2020

Guvernul pregătește o hotărâre pentru perioada de vid legislativ în care nu s-au putut acorda concedii medicale pentru pacienții cu Covid-19 care s-au externat la cerere sau pentru cei care au refuzat internarea.

„Se pregăteşte o hotărâre de guvern în acest sens. Casa (Națională de asigurări de Sănătate - n.r.) a efectuat o evaluare a acelor cazuri care, în perioada de vid legislativ, nu au fost în spital sau s-au externat la cerere şi atunci când au mers la lucru nu au primit concediu medical. Reevaluarea acestora pentru a le putea da concediu medical revine medicului specialist, medicului infecţionist, care va da o recomandare către medicul de familie", a anunțat vineri, la Brăila, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, citat de Agerpres. 

E vorba de două săptămâni în care România s-a aflat în vid legislativ după ce CCR a dat câștig de cauză PSD care a contestat la Curte hotărârea de guvern prin care a fost declarată carantina. 

Potrivit informaţiilor prezentate de Ministerul Sănătăţii, în cele două săptămâni de vid legislativ, au cerut externarea peste 900 de pacienţi infectaţi cu COVID-19, iar alte peste 3.000 de persoane diagnosticate cu noul tip de coronavirus au refuzat internarea.

Judecătorii constituționali au stabilit că instituirea, prin ordin al ministrului Sănătății, a carantinei pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate este neconstituțională.

Consecința acestei decizii a fost că, după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, în lipsa unei legi, a urmat o perioadă de circa două săptămâni în care persoanele bolnave de Covid-19 nu au mai putut fi obligate să intre în carantină sau izolare fără acordul lor. PSD a tergiversat adoptarea legii în parlament. 

 

Curtea Constituţională a României declarat neconstituționale instituirea carantinei și internarea obligatorie în timpul epidemiei de coronavirus prin ordin de ministru. Judecătorii CCR au reproșat măsurilor luate de guvern că ar fi lipsite de claritate şi previzibilitate, că ar avea „un caracter incert şi dificil de anticipat” și că nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Mai mult, CCR a spus că instituirea carantinei în România, prin OMS, ar echivala cu privarea de libertate și ar însemna o restrângere a drepturilor fundamentale. Și pentru că privarea de libertate nu poate fi stabilită decât prin lege, atunci CCR a decis că și Ordinul de ministru prin care s-au stabilit condițiile carantinării este neconstituțional.

CCR le-a reproșat autorităților că au atribuit ministrului Sănătății instituirea carantinei și a internării obligatorii pentru prevenirea unor boli contagioase, fără să stabilească prin legislație primară condițiile și limitele în care se poate acționa în sensul restrângerii unor drepturi fundamentale, fără să ofere garanții de protecție a cetățenilor față de o eventuală aplicare ilegală, discreționară și abuzivă a acestor măsuri.

CCR a mai stabilit și că sunt neconstituţionale dispoziţiile prin care i se conferă ministrului competenţa de a stabili bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii.  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro