Hard Rock Cafe Bucuresti a fost desemnat, in cadrul Conferintei Globale organizate de Hard Rock International la inceputul acestui an, ca fiind cel mai bun francizat al retelei americane. Printre premiantii editiei din 2011 s-au mai numarat si Hard Rock Hotel Orlando ( cel mai bun hotel al retelei ), Hard Rock Cafe Miami ( cele mai mari vanzari ) si Hard Rock Cafe & Casino Biloxi ( premiul pentru cel mai bun casino si hotel ). Castigatorii au fost selectati din peste 171 de restaurante si hoteluri din 52 de tari.
Conferinta Globala Anuala Hard Rock premiaza cele mai importante realizari ale angajatilor, francizatilor si partenerilor Hard Rock International, din intreaga lume. Criteriile de acordare a premiilor sunt, dupa spusele organizatorilor: performante financiare, rezultate deosebite pe segmentul vanzari, responsabilitate si implicare sociala, creativitate, strategii de marketing, filantropie, loialitate fata de brand si leadership.
Distinctia castigata anul acesta de Hard Rock Cafe Bucuresti nu este prima obtinuta in cadrul Conferintei - in 2009, restaurantul a fost premiat pentru cel mai bun marketing de brand din cadrul intregii retele Hard Rock.
“Fiecare dintre angajatii, francizatii sau partenerii nostri aduce un aport extraordinar brandului Hard Rock prin dedicarea si implicarea de care da dovada, zi de zi. Este o bucurie sa ne putem arata aprecierea sincera si respectul fata de realizarile si succesele fiecarui membru al familiei Hard Rock”, a declarat Hamish Dodds, CEO Hard Rock International.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro