Hackeri din Rusia, Iran și China țintesc campaniile lui Trump și Biden

Compania americană Microsoft a anunțat că hackeri care au conexiuni cu Rusia, Iran și China au atacat informatic persoane și organizații care au legături cu președintele american Donald Trump și cu contracandidatul său, Joe Biden.

De altfel, joi, principala firmă de consultanță de campanie a lui Joe Biden informase presa că a fost informată de Microsoft că a fost țintită de aceeași hackeri ruși care au intervenit și în campania pentru alegerile prezidențiale din 2016.

Microsoft a intervenit cu un comunicat, în care a precizat că ambele echipe de campanie, ale ambilor candidați, au fost ținta atacurilor. Compania spune că noile acțiuni par să facă parte dintr-un efort mai larg de atacare a campaniilor politice americane și grupurile conexe înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.

„Ceea ce am văzut este similar cu precedentele tipuri de atacuri care nu au țintit doar candidați și staff-ul de campanie, dar și pe cei care oferă consultanță pe teme cheie", a arătat Tom Burt, vicepreședinte Microsoft.

Conform anunţului făcut de vicepreşedintele Microsoft pentru securitatea clienţilor, Tom Burt, grupul acuzat că a spart email-urile de campanie ale democratei Hillary Clinton în 2016, o unitate având legătură cu serviciul de spionaj militar rus, cunoscută sub numele de ‘Fancy Bear’, a încercat în ultimul an să pătrundă în conturi ale unor consultanţi politici atât ai republicanilor, cât şi ai democraţilor, precum şi ale unor organizaţii de advocacy şi think-tank-uri.

Tom Burt a spus, de asemenea, că şi hackeri chinezi au luat ca ţintă persoane „asociate strâns cu echipele de campanie şi cu candidaţii americani”, printre care un aliat nenumit al lui Biden, care a fost atacat printr-o adresă personală de email, şi „cel puţin o persoană importantă asociată în trecut cu administraţia Trump”.

Experții spun că hackerii din China caută în general informații pentru a obține avantaje economice sau politice, în timp ce Moscova preferă informații care să ajute la destabilizarea guvernelor.

În privința atacurilor hackerilor iranieni, Microsoft a arătat că țintesc echipa Donald Trump, atât la nivelul oficialilor de la Casa Albă, cât și la nivelul echipei de campanie a candidatului republican.

Serviciile de informații americane și investigatorii din Congres au ajuns la concluzia că serviciul de spionaj al armatei ruse a intervenit în campania din 2016, prin lansarea de materiale în mediul online menite s-o discrediteze pe candidata democraților de la acea veme, Hillary Clinton, acuzație pe care Moscova o respinge.

 

 

Sursa: europalibera.org