Habitat for Humanity si Fundatia Vodafone Romania construiesc pentru comunitatea din Bechet, Dolj

iunie 26, 2009

Habitat for Humanity şi Fundaţia Vodafone România susţin proiectul „Casa de credinţă” la Bechet, lângă Craiova. Voluntarii Vodafone vor lucra alături de constructorii cu experienţă ai Habitat pentru Umanitate la construcţia unei case pentru o familie nevoiaşă. La lucrările de construcţie vor participa alături de familia beneficiară şi de voluntari, preasfinţitul Irineu Slătineanu şi alţi reprezentanţi ai Mitropoliei Olteniei.

„Locuiesc cu soţia şi copiii într-o cameră din chirpici de 9 m.p. Patul în care dormim toţi ocupă mare parte din spaţiu. Nu avem frigider iar apă luăm de la vecini. Acum lucrez la primărie ca om la curăţenie, dar banii ajung cât să-mi hrănesc familia.”spune Sandu Doru, beneficiar. Familia ajutată va lucra cot la cot alături de voluntari la ridicarea pereţilor casei.

Acţiunea de voluntariat de la Bechet face parte din cel mai amplu proiect de voluntariat pentru construcţia de case destinate familiilor defavorizate, derulat anul acesta de Fundaţia Vodafone împreună cu Asociaţia Habitat for Humanity România. Astfel, în perioada martie – noiembrie 2009, vor fi ridicate case pentru 43 de familii în valoare totală de 300.000 de Euro, cu sprijinul angajaţilor Vodafone România care vor veni ca voluntari pe şantiere.

Proiectul a debutat la Timişoara cu construcţia unei locuinţe destinată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale severe, îngrijite în cadrul Fundaţiei „Pentru Voi”. Apoi, voluntarii Vodafone România au participat la construcţia unei case la Cluj şi au ajutat alte patru familii la Oarja, Piteşti. După Bechet, construcţia de case va continua la Cumpăna (Constanţa), Moineşti şi Doljeşti (Bacău), Bragadiru (Ilfov) şi Beiuş (Bihor).

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie non-guvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă de operaţiunile comerciale ale companiei. Activitatea Fundaţiei Vodafone România este finanţată de către Vodafone Romania S.A., printr-un buget anual. În plus, angajaţii Vodafone România contribuie voluntar, prin donaţii lunare din salariu, la care se adaugă donaţii anuale din partea Fundaţiei Grupului Vodafone. De la înfiinţarea sa, în urma cu peste 10 ani, Fundaţia Vodafone România a investit 7,5 milioane de Euro în sute de programe de caritate şi asistenţă socială.

Habitat for Humanity România construieşte şi renovează locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ pentru şi împreună cu familiile nevoiaşe al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care acestea locuiesc. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, iar construcţia este realizată de catre voluntari împreună cu familiile beneficiare. Până acum, peste 1.500 de familii din România şi 300.000 de familii din 100 de ţări beneficiază de case construite prin programul Habitat.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro