Guvernul se reunește în ședință pentru a adopta mai multe măsuri economice

martie 26, 2020

O ședință de guvern, care se va desfășura în regim de videoconferință, este programată pentru joi de la ora 17. În cadrul ei sunt așteptate mai multe măsuri economice menită să atenueze impactul pandemiei de coronavirus.

Cea mai așteaptă măsură o reprezintă o ordonanță de urgență prin care se facilitează amânarea cu până la 9 luni a plății ratelor bancare pentru persoane fizice, dar și firme.

„Guvernul este pregătit ca mâine (nr. joi) să dea Ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la bancă, pe de-o parte, pentru persoane fizice, adică pentru oamenii care au rate la bancă, dar și pentru firmele din România.

La cererea celor care au datorii la bănci, plata ratelor se poate amâna cu până la nouă luni, deci, practic, ratele pot fi amânate până la sfârșitul acestui an", anunța, miercuri, președintele Iohannis.

Tot miercuri, Florin Cîțu a anunțat că propunerea Ministerului Finanțelor în discuțiile cu Banca Națională a Românii și băncile din sistem a fost o amânare de până la 9 luni.

Totodată, în cadrul şedinţei de Guvern, urmează să fie adoptate mai multe proiecte de ordonanţe de urgenţă privind domeniul sănătăţii şi protecţiei sociale în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit ordinii de zi afişate pe site-ul Guvernului.

Astfel, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă se are în vedere acordarea sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase pentru personalul din autorităţile şi instituţiile implicate în prevenirea, limitarea şi tratarea COVID-19.

Proiectul de act normativ vizează şi reglementarea finanţării influenţelor financiare determinate de creşterile salariale pentru personalul nemedical.

Executivul urmează să completeze, printr-o altă ordonanţă de urgenţă, prevederile OUG 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Tot prin ordonanţă de urgenţă vor fi aduse completări la OUG 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială.

În şedinţa de Guvern va fi discutat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Pe agenda reuniunii mai figurează un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, prelungirea şi prorogarea unor termene şi pentru reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro