Guvernul Romaniei salută adoptarea, astăzi, la Roma, a Declarației care innoiește angajamentul celor 27 de state membre față de obiectivul unității și coeziunii europene, față de valorile și libertățile fundamentale care stau la baza construcției comunitare. Declarația de astăzi, semnată exact in sala in care, acum 60 de ani, era parafat istoricul tratat care a pus bazele Uniunii Europene, este posibilă doar pentru că statele membre au rămas unite și au găsit soluții comune la probleme comune. Aceasta este calea care a asigurat succesul proiectului european in tot acest timp, a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu. De aceea, Uniunea rămane cadrul in care Romania, alături de celelalte state membre şi instituțiile comunitare, va acționa pentru apărarea intereselor şi a priorităților noastre comune. Vom contribui, ca stat membru, dar și ca țară deținătoare a președinției Consiliului UE in semestrul I din 2019, la continuarea integrării și la aprofundarea cooperării intre statele membre, pentru a menține pacea, democrația, stabilitatea și securitatea in Europa, a mai precizat premierul Romaniei. Guvernul Romaniei iși exprimă increderea că, in cadrul procesului de reflecție privind viitorul uniunii Europene, care se va derula in perioada următoare, cele 27 de state membre vor avea in vedere, in linia Declarației de la Roma, protejarea realizărilor de pană acum ale Uniunii - integritatea pieței interne, libertățile și valorile europene, inclusiv libera circulație a persoanelor și lucrătorilor, politica de coeziune, zona euro sau intărirea acțiunii Uniunii in vecinătate, atat la est, cat și la sud. Trebuie să continuăm, fără diviziuni și fragmentări in interiorul UE, aceste politici in beneficiul cetățenilor, care reprezintă - amprenta modelului european de integrare. Romania rămane pe deplin angajată să lucreze pentru a pune in aplicare direcțiile de acțiune convenite prin Agenda de la Roma, in sensul consolidării Uniunii. La 10 ani de la aderare, Romania are capacitatea și resursele de a aduce o contribuție substanțială in acest proces.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro