In acest week-end, sediul Guvernului devine locul de desfasurare al primului „maraton de programare” din Romania – Hackathon. Astfel, timp de doua zile, 28 de elevi vor dezvolta aplicatii, pagini web si interfete cu ajutorul Bitdefender si Microsoft, partenerii evenimentului, in incercarea de a aduce administratia publica mai aproape de cetatean si de a responsabiliza guvernantii prin deschidere si transparenta.
Cele cinci proiecte dezvoltate in cadrul acestui maraton centralizeaza informatii de interes public. Acestea vor fi:
• Buget.gov.ro – datele privind bugetul de stat si vizualizarea lor intr-o forma usor de inteles
• Angajati.gov.ro – datele privind angajatii din administratia publica
• Posturi.gov.ro – datele privind posturile vacante scoase la concurs in administratia publica
• Petitii.gov.ro – initiativele cetatenilor, pe domenii de interes
• Data.gov.ro – faciliteaza accesul publicului la datele incluse in platformele de mai sus
La aceasta prima editie vor participa elevi cu rezultate foarte bune la concursurile de informatica, a caror selectie a fost realizata de catre Ministerul Educatiei.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro