Guvernul îi răspunde Gabrielei Firea: Acuzații formulate din rațiuni politice

iulie 20, 2020

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a reacționat, duminică seară, după acuzațiile lansate de Gabriela Firea și a catalogat afirmațiile primarului general drept  „prezumții conspiraționiste”, având „erori de contrucție logică în afirmații”.

„Respingem astfel de acuzații formulate din rațiuni politice, care au la bază confuzii grave făcute între numărul persoanelor confirmate și numărul persoanelor internate, fără a ține cont de actualul cadru legislativ în vigoare. Omisiunea deliberată a unor instrumente legislative care nu sunt încă operaționale, dar care au făcut obiectul dezbaterilor publice din ultimele zile, arată erorile de construcție logică a afirmațiilor indicate. De asemenea, respingem și insinuarea referitoare la catalogarea drept „focar” a municipiului București, precum și prezumțiile conspiraționiste enunțate, fără a prezenta vreun element concludent în susținerea afirmațiilor”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Guvernul numește „revoltătoare tacticile de politizare a crizei sanitare”, în care este folosită inclusiv contestarea raportărilor oficiale, „fapt care încurajează curentele negaționiste și pune în pericol sănătatea cetățenilor”.

„Îndemnăm toți actorii publici să acționeze într-un singur sens, acela de a sprijini personalul medical în misiunea sa, de a întreprinde demersuri administrative în susținerea eforturilor de combatere a răspândirii noului coronavirus și de a contribui la respectarea măsurilor de protecție sanitară”, mai transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat că Bucureștiul „nu este nici pe departe un focar” și acuză Ministerul Sănătății că dezinformează în legătură cu numărul cazurilor noi de coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 100 de noi cazuri în București și 747 la nivel național.

„Că să vedeți până unde se merge cu manipularea și dezinformarea, iată câteva cifre: Spitalul Victor Babeș 10 internări, Spitalul Colentina 0 internări (sunt așteptați 4 pacienți din țară, anunțați după comunicarea oficială), Spitalul Carol Davila 0 internări. Să calculăm : 100 minus cei 10 pacienți de la Victor Babeș = 90 pacienți. Întrebare : unde sunt cei 90 de pacienți? Unde s-au evaporat? Unde sunt tratați? S-a anunțat fără echivoc că nu mai sunt locuri la Matei Bals și Marius Nasta. Și dacă se eliberau câteva, prin externari, nu încăpeau 90 de pacienți”, a scris primarul general.

Primarul general acuză că astfel de informații induc panica în populație, pun pe fugă in vestitorii și ”ambasadele”. Concluzia Gabrielei Firea: „Ştiu că ne credeţi pe toţi proşti! Dar nu uitaţi că suntem mulţi!”

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro