Viceprim-ministrul Ana Birchall a reprezentat Guvernul Romaniei, joi, 1 februarie a.c., la dezbaterea pe tema prevenirii și combaterii traficului de persoane Executive Leadership in the Response to Trafficking in Persons, organizată de către Ambasada Statelor Unite ale Americii la București. Ana Birchall a prezentat mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă și, cu aceeași ocazie, a transmis și mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan. In mesajul transmis din partea prim-ministrului Viorica Dăncilă a fost subliniată ideea că una dintre prioritățile Guvernului este dezvoltarea și extinderea Parteneriatului strategic dintre Romania și Statele Unite in mai multe domenii, inclusiv pe componenta protejării și promovării drepturilor omului și combaterii traficului de ființe umane. Doresc să felicit Ambasada SUA pentru organizarea acestui eveniment și vreau să vă asigur că veți avea un partener de nădejde in Guvernul Romaniei in prevenirea și combaterea traficului de persoane. Este o luptă pe care avem datoria să ne-o asumăm pentru a veni in sprijinul persoanelor vulnerabile și a victimelor acestui flagel. Traficul de persoane este un fenomen la scară largă și numai printr-un efort comun, concertat, putem caștiga lupta cu rețelele de traficanți, se arată in deschiderea mesajului transmis de către premierul Dăncilă. Angajamentul nostru, al Guvernului Romaniei, este fără echivoc. Dorim să ne implicăm și să contribuim la combaterea traficului de persoane, iar țara noastră este și va fi in prima linie in această luptă, cu toate mijloacele de care dispune. Pentru a fi eficientă, o strategie pentru combaterea acestui fenomen trebuie să adopte o abordare multidisciplinară care să includă prevenirea, protecția drepturilor omului, victimelor și urmărirea penală a traficanților, urmărind in același timp armonizarea legislațiilor naționale relevante și asigurarea faptului că aceste legi sunt aplicate uniform și eficient. Cooperarea internațională și solidaritatea sunt decisive pentru a face din această lume un loc mai bun, mai sigur și mai echitabil, se arată in continuarea mesajului prim-ministrului. Totodată, in mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost accentuată ideea că Romania participă la eforturile depuse de organizații precum EUROPOL, INTERPOL, EUROJUST, FRONTEX sau SELEC pentru combaterea criminalității transfrontaliere și pentru limitarea efectelor negative ale traficului de ființe umane sau minori, lupta impotriva traficului de ființe umane fiind una dintre prioritățile MAI. Romania are un cadru legislativ și instituțional care asigură elaborarea și implementarea măsurilor in toate domeniile de intervenție specifice traficului de ființe umane: prevenirea, combaterea, protecția și asistența, parteneriatele. In Romania, victimele traficului de ființe umane beneficiază, prin lege, de protecție și asistență fizică, juridică și socială specială, adecvate varstei lor, protejandu-și viața privată și identitatea și au dreptul la recuperare fizică, psihologică și socială, se mai arată in mesajul transmis de ministrul Afacerilor Interne. Traficul de persoane reprezintă o amenințare crescandă a criminalității transfrontaliere care subminează garantarea libertăților fundamentale ale omului. Traficul de ființe umane este a treia formă de crimă organizată din punct de vedere al profiturilor pe care le generează și, din păcate, eforturile de conștientizare și combatere a traficului de ființe umane sunt de multe ori insuficiente in raport cu amploarea situației, a declarat viceprim-ministrul Ana Birchall. Ana Birchall a mai spus că traficul de ființe umane poate fi oprit dacă vom acorda și pe mai departe atenția cuvenită acestui flagel, dacă vom fi impreună și ne vom uni eforturile pentru a ne asigura că traficul este șters din societățile și economiile noastre. Evenimentul a reunit participanți la cel mai inalt nivel din randul magistraților și al autorităților specializate in domeniul combaterii traficului de persoane din SUA, Romania și Republica Moldova.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro