Guvernul ar putea plăti parțial salariul angajaților care revin din șomaj tehnic

mai 4, 2020

Ministerul Muncii discută posibilitatea a plăti o parte din salariul angajaților companiilor care revin din șomaj tehnic, cât și măsura prelungirii şomajului tehnic în domeniile în care activitatea nu se va putea relua imediat ce expiră starea de urgență la 15 mai.

„În situaţia ridicării stării de urgenţă, după această dată (15 mai - n.red.), ne vom afla într-o nouă realitate, din mai multe puncte de vedere. În legătură cu şomajul tehnic, vorbim în principal de acele domenii în care activitatea nu se va putea relua imediat, şi acolo trebuie să venim cu o soluţie prin care să-i sprijin în continuare pe antreprenorii din această zonă până vor reuși să revină la activitate, poate nu chiar normală, dar cât de cât să îşi reia activitatea. Aceasta este una din măsurile pe care le avem în calcul: prelungirea şomajului tehnic pentru aceste zone. Nu este luată încă o decizie. E o măsură pe care încă o evaluăm şi în decursul acestei săptămâni vom lua decizia şi o vom comunica public. Avem discuţii şi cu Ministerul de Finanţe pentru a vedea sursa bugetară pentru aceasta măsură. Dincolo de această categorie ne gândim la o serie de măsuri active pentru cei care încet-încet îşi reiau activitatea parţial sau total după data de 15 mai", a afirmat Alin Ignat, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, pentru Digi24.

Guvernul ar putea acoperi un procent din salariile angajaţilor care revin din şomajul tehnic, însă cuantumul va fi stabilit în zilele următoare cu patronatele şi sindicatele.

„Un exemplu este acela că ne gândim să acoperim o parte din salariile angajaţilor companiilor care revin în activitate, fie că vorbim despre o activitate reluată cu angajaţii la normă întreagă sau part-time, pentru că unele sectoare vor începe treptat activitatea. Ne gândim să acoperim un procent din salariile acestor angajaţi care revin practic din şomajul tehnic. Deci vrem să înlocuim o măsură pasivă cu una activă pentru a stimula repornirea economiei, în unele zone treptat şi în unele cu program întreg. Acest cuantum va fi stabilit în zilele următoare într-o consultare şi cu patronatele şi cu sindicatele, pentru că suntem în fiecare zi în legatură cu partenerii sociali. Când vom ajunge împreună la o concluzie vom anunţa finalitatea acestei măsuri şi tot ce presupune măsura respectivă", a explicat secretarul de stat.

Un sfert din populația activă a României are contractele de muncă suspendate sau care au încetat, potrivit datelor, expuse mai jos, furnizate de Ministerul Muncii la 30 aprilie.

Data

30.04.2020

Contracte individuale de muncă suspendate

725.200 din care:

· 181.524 – Industria prelucătoare

· 141.248 - Comert cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor

· 100.573 - Hoteluri și restaurante

Contracte individuale de muncă încetate

276.459 din care:

· 51.249 - Comerț cu ridicata și amănutul; repararea autovehiculelor și motocicletelor

· 48.880 - Industria prelucrătoare

· 38.760 - Construcții

Celor cu contractele suspendate, statul le acoperă 75% din salariul pe care l-au avut în luna martie, dar nu mai mult de 1.000 de dolari.

Citește și:

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Ce se întâmplă în România și în lume. Informații verificate

Coronavirus 15 mai. Ce se schimbă, ce măsuri noi vin, cum se guvernează

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro