Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, în debutul ședinței de guvern adoptarea unei hotărâri privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României în contextul pandemiei de coronavirus.
„În cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, am adoptat în unanimitate următoarea hotărâre: Art 1. Se propune prelungirea stării de alertă pe tot teritoriul țării pentru 30 de zile, începând cu data de 17.06 2020; Art. 2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de SARS-CoV-2 necesare a fi adoptate începând cu data de 17.06 2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezent hotărâre; Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor sistemului național de management al situației de urgență pentru punere în aplicare, prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora", a precizat Ludovic Orban.
Șeful executivului a arătat că decizia de prelungire se aplică în acord cu măsurile de relaxare anunțate și implementate deja din 15 iunie.
Ludovic Orban a anunțat că, spre deosebire de decizia de vineri, se va permite și oficierea de slujbe în interiorul bisericilor.
„Noi nu am închis bisericile în nicio perioadă, s-au permis evenimente cu număr redus. (…) Va fi un număr restrâns de credincioși permis în interior, deci slujbele se vor ține și în interior, și în exterior. Va fi regula de distanțare socială, regula de purtare a măștii în interior, dezinfecție", a subliniat premierul.
Ludovic Orban a avut un răspuns și pentru cei care l-au criticat pentru redeschiderea „păcănelelor", dar nu a teatrelor sau bisericilor.
„A fost o adevărată campanie împotriva noastră că dăm drumul la păcănele. Jocurile de noroc înseamnă și loteria, casele de pariuri, altele care se desfășoară în baza legii. Ce nu înțeleg cei care ne critică doar ca să se afle în treabă este că măsurile pe care le-am luat au avut la bază analizele de riscuri epidemiologice", a declarat Ludovic Orban.
Prelungirea stării de alertă nu beneficiază însă și de sprijinul majorității din Parlament unde PSD, ALDE și Pro România nu sunt de acord cu prelungirea ei pentru 30 de zile.
Comitetul Executiv al PSD a decis, luni, ca starea de alertă să fie prelungită pentru doar încă 15 zile, dar cu anumite condiții, liderii social-democrați fiind convinși că este nevoie de această perioadă intermediară până la ridicarea tuturor restricțiilor.
Parlamentul are la dispoziție 5 zile pentru a discuta și vota solicitarea de prelungire a stării de alertă.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro