Gunoiul din strada - Ce arunca romanii.... unde nu trebuie?!

mai 18, 2009

Asociaţia “Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Durabilă a Societăţii” (CNDDS) este o organizaţie neguvernamentală ce a fost înfiinţată in luna iulie 2008 cu misiunea de a realiza obiectivul de dezvoltare durabilă a societăţii prin:
• Promovarea, conştientizarea şi implicarea cetăţenilor în politicile de mediu naţionale, regionale si locale;
• Conştientizarea, promovarea, implicarea şi protecţia consumatorilor, în special pe servicii financiar bancare şi utilităţi publice;
• Conştientizarea, promovarea şi implicarea cetăţenilor în politicile de dezvoltare urbană, rurală şi metropolitană;
• Promovarea şi conştientizarea cetăţenilor privind drepturile şi obligaţiile fiscale, juridice şi comunitare.

Asociaţia „Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Durabilă a Societăţii” lansează proiectul „Gunoiul din stradă”, proiect care vizează determinarea cantităţilor de deşeuri în funcţie de tipul acestora (hârtie, carton, mucuri de ţigarete, diferite ambalaje, sticle, plastic, etc.) şi de locaţii: parcuri, zone rezidenţiale, zone comerciale dar si zone de interes turistic.

Astfel, CNNDS realizează pentru prima dată în România un studiu care în alte ţări din Europa şi din lume reprezintă un instrument important al administraţiilor locale şi al autorităţilor de mediu în efortul de educare a populaţiei şi de dezvoltare a infrastructurii de salubritate.

Acest proiect se va desfaşura iniţial la nivelul unui judeţ, luând în calcul municipiul reşedinţă de judet, oraşe mai mici, comune şi zone de agrement.

„In general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri, în special cele din mediul rural, plasate pe marginea apelor, se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică” a declarat Ionuţ Georgescu, preşedintele CNDDS.

Echipe de voluntari vor colecta, sorta, cântări şi eticheta fiecare deşeu din locurile alese. Această activitate va avea loc simultan pe intreaga suprafaţă a judeţului respectiv.

„Sperăm ca datele obţinute în urma acestui proiect să constituie baza unui set de măsuri în vederea îmbunătăţirii şi extinderii infrastructurii de salubritate mai ales în zonele rurale şi în cele turistice. Colectând gunoaiele în mod corect, protejăm mediul atât prin menţinerea lui curat dar şi prin posibilitatea reciclării materialelor respective” a incheiat Ionuţ Georgescu.

Proiectul „Gunoiul din stradă” este realizat cu susţinerea Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară – ROMALIMENTA.

Pentru a asigura succesul acestui proiect, Asociaţia „Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Durabilă a Societăţii” doreşte să aibă alături parteneri care impărtăşesc aceleaşi scopuri şi valori. In acest sens, vă adresăm invitaţia de a coopera cu noi pe durata acestui proiect, precum şi în cadrul proiectelor noastre viitoare. Pentru mai multe detalii privitoare la acest proiect, puteţi accesa www.cndds.ro sau trimiteţi un e-mail pe adresa [email protected].

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro