Grupul MOL a semnat un acord cu TUS Holding Companies privind achizitionarea a 19 benzinarii TUŠ Oil in Slovenia.
Tranzactia prevede si acceptarea cardurilor TUS Klub in noua retea astfel formata. MOL Slovenia este prezenta pe piata slovena din 1996, activitatile principale fiind retailul si vanzarile engros de produse petroliere.
Prin aceasta achizitie, Grupul MOL intentioneaza sa isi majoreze cota de piata pe segmentul retail si sa-si atinga obiectivele de crestere in Slovenia. Acordul pe termen lung cu privire la acceptarea cardurilor va permite MOL sa fie parte a unui program de loialitate foarte cunoscut, TUS Klub Card.
"Dupa incheierea cu succes a acestei tranzactii, Grupul MOL va detine 37 de benzinarii in Slovenia. Intentia MOL este de a ajunge la o cota de piata de cel putin 10% in aceasta tara in urmatorii ani", a declarat László Piry, Retail Senior Vice President al Grupului MOL.
Finalizarea tranzactiei depinde de indeplinirea unor conditii preliminare, printre care si obtinerea unor autorizatii din partea autoritatilor anti-monopol.
MOL Plc este o companie multinationala integrata si independenta, activand in domeniul petrolului si gazelor, cu sediul central in Budapesta, Ungaria.
Grupul MOL deruleaza operatiuni in EMEA si statele membre CIS, avand peste 34.000 de angajati in intreaga lume.
MOL detine 5 rafinarii de mare complexitate in Ungaria, Slovacia, Croatia si Italia, cu o capacitate de rafinare de 23,5 mtpa. Potrivit studiului mondial Wood Mackenzie, rafinariile MOL din Ungaria si Slovacia sunt printre cele mai eficiente din Europa. MOL are peste 1600 benzinarii in Europa.
De asemenea, grupul opereaza o retea de conducte de gaze naturale de inalta presiune de peste 5500 km in Ungaria. MOL activeaza si in comercializarea si distributia de gaze naturale la nivel regional. În domeniul petrochimic este printre primii zece jucatori de pe piata europeana de polimeri.
In Romania MOL detine 128 de bezinarii si inregistreaza o crestere constanta pe segmentele de vanzari en gros si lubrifianti.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro