Grecia menține toate punctele de frontieră închise, cu excepția celui de la Kulata

iulie 17, 2020

Autoritățile elene au decis să mențină toate punctele de trecere rutieră a frontierei închise până la 29 iulie. Excepție va face în continuare vama Kulata-Promachonas, unde turiștii vor putea pătrunde în Grecia dacă îndeplinesc toate condițiile stabilite în contextul pandemiei de coronavirus.

Mai exact, intrarea în Grecia este permisă doar prin acest punct şi doar pentru persoanele care vor face dovada unui test PCR negativ la coronavirus făcut în intervalul anterior de 72 de ore. Rezultatul testului trebuie să fie tradus în limba engleză, iar documentul să conţină numele şi datele de identitate ale persoanei.

Deţinătorii de permise de rezidenţă emise de statul elen, şoferii de camioane şi persoanele care călătoresc pentru afaceri presante sau pentru muncă, situaţie care trebuie dovedită printr-un document relevant, vor fi exceptaţi de la aceste restricţii.

Se menține și obligativitatea ca  persoanele care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cel târziu în preziua sosirii în această ţară, un formular de localizare a pasagerilor.

Cel puțin 8 turiști români care au mers în Grecia au fost depistați pozitiv pentru coronavirus, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe.

Noile reglementări impuse de autorități lene, precum obligația ca turiștii să prezinte la frontieră un test COVID efectuat cu maximum trei zile înainte de intrare pe teritoriul elen, au intrat în vigoare de miercuri, 15 iulie.

„Cu privire la condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, MAE reamintește că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas și continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs", precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Iar măsurile impuse de Grecia ar putea să se înăsprească de la 1 august, când autoritățile ar putea chiar să închidă granițele pentru români, precum a făcut în cazul cetățenilor sârbi, pe fondul creșterii numărului de noi infectări.

„În acest moment avem un aflux de cazuri din străinătate. Care a fost situaţia neprevăzută? Faptul că a apărut această epidemie la graniţele din nord, în ţările balcanice. Nu ne-am aşteptat la acest lucru. Prin urmare, ne concentrăm în această direcţie. Ce trebuie să facem? Am oprit intrarea din Serbia, de unde am avut multe cazuri. Este posibil să se întâmple acelaşi lucru, văzând dinamica epidemiei şi în Bulgaria şi România", explică profesorul grec de boli infecţioase, Haralambos Gogos pentru presa elenă.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro