O noua versiune a programului de calcul si dimensionare structurala Advance Design este acum disponibila!
Advance Design este un program de calcul structural prin metoda elementelor finite si de dimensionare pentru constructiile din beton armat si din metal, adaptat normelor romanesti de proiectare.
Advance Design include instrumente CAD proprii, o interfata moderna si intuitiva, asistenti de modelare (pentru elemente de structura, incarcari, combinatii de incarcari), un motor de calcul cu element finit de ultima generatie, instrumente complexe de post-procesare si de generare automata a notelor de calcul.
- Compatibilitate: Windows 2000 Pro, Windows XP Pro, Windows Vista
- Disponibil in: engleza, franceza, romana
Noua versiune aduce numeroase functionalitati noi in ansamblul aplicatiei. Cu Advance Design, inginerii proiectanti pot realiza proiecte din beton armat sau din metal mult mai rapid si mai precis.
Cele mai importante imbunatatiri se refera la posibilitatea efectuarii calculului in conformitate cu normativele romanesti, la configurarea notelor de calcul, la capacitatile de interoperabilitate ale programului si la modelarea si calculul imbinarilor.
Calcul cu element finit conform normativelor romanesti aflate in vigoare
Noua versiune Advance Design 3.1 integreaza complet prevederile normativelor romanesti de proiectare pentru actiunile climatice, pentru analiza seismica si pentru generarea combinatiilor de incarcari, luate in considerare la analiza modelului structural.
- Generator de incarcari climatice datorate actiunii zapezii conform normativului CR 1-1-3-2005. Advance Design pune la dispozitia utilizatorului harta de zonare cu valorile caracteristice ale incarcarilor din zapada.
- Generator de incarcari climatice datorate actiunii vantului conform normativului NP 082-04. De asemenea, utilizatorul are la dispozitie harta cu zonarea teritoriului Romanei, de unde va alege intr-un mod interactiv zona in care urmeaza sa fie construita structura.
- Analiza seismica conform normativului romanesc P100-1/2006. Fortele seismice sunt determinate conform spectrelor normalizate de raspuns elastic prevazute in P100-1/2006.
- Generarea combinatiilor de incarcari conform normativului CR 0-2005.
- Calculul armaturii teoretice pentru elementele din beton armat conform STAS 10107/0-90. Utilizatorul are la dispozitie o gama extinsa de tipuri de sectiuni si o baza de date cu materiale conform normativelor romanesti.
Note de calcul
Versiunea 3.1 include numeroase noi optiuni pentru crearea si editarea notelor de calcul:
Posibilitatea de a crea note de calcul personalizate, care permit utilizatorului sa defineasca structura tabelelor, afisarea valorilor, unitatilor, cazurilor de incarcare, etc.
Functia de creare si aplicare a regulilor pentru filtrarea rezultatelor afisate in notele de calcul, ce permite retinerea doar a valorilor situate in intervalul definit de utilizator.
Noi moduri de afisare a tabelelor (spre exemplu impartirea acestora pe mai multe coloane).
Interoperabilitate (Multi-User Technology)
Advance Design 3.1 integreaza GTC (Graitec Transfer Center), noua tehnologie dezvoltata de GRAITEC, care permite:
- Importul / exportul datelor in formate standard: CIS/2, SDNF, PSS, IFC 2.x3.
- Sincronizarea, in Advance Design, a modificarilor realizate de catre ingineri cu ajutorul altor programe GRAITEC (modificarea sectiunilor, adaugarea de elemente structurale, etc.). Sincronizarea modelelor este realmente o noutate in pachetele software de profil. Pe scurt, odata terminata modelarea structurii, se poate lucra in paralel la calcul si detaliere, modificarile efectuate asupra structurii putand fi transferate fara probleme intre pachetele software dedicate. Daca modificati o sectiune in Advance Design, utilizatorul de Advance Beton (program pentru proiectarea si desenarea structurilor din beton armat) sau Advance Metal (program pentru proiectarea si desenarea structurilor metalice) primeste o notificare si isi poate actualiza in mod automat toate planurile!
- Lucrul simultan la acelasi proiect realizat de mai multi utilizatori de Advance Design, si sincronizarea modelelor acestora.
Aceasta tehnologie permite evitarea pierderii datelor sau a introducerilor duble. Asigura securitatea proiectelor reducand riscul de aparitie a erorilor.
Crearea si calculul imbinarilor
Noua versiune Advance Design 3.1 permite automatizarea procesului de desenare si optimizare a imbinarilor pentru constructiile metalice.
Imbinarile pot fi realizate inca din faza de modelare a proiectului: utilizatorul defineste ipotezele comune pentru tipurile generale de imbinari, precum si proprietatile specifice fiecarei imbinari in parte. Sunt disponibile toate tipurile comune de imbinari: imbinari baza stalp, imbinari cu eclise, imbinari rigide grinda-stalp, imbinari cap la cap cu flansa, imbinari articulate grinda - grinda, imbinari articulate grinda - stalp, imbinari de bare cornier cu guseu, imbinari de tevi sudate, imbinari de tevi cu guseu.
Motorul de calcul utilizat pentru analiza si proiectarea imbinarilor apartine programului Melody, care calculeaza in conformitate cu normativul CM66, urmand ca in cel mai scurt timp sa fie disponibil si calculul in conformitate cu Eurocode 3.
Numeroase alte modificari, care nu sunt mentionate aici, sunt de asemenea disponibile:
- Compatibilitate 32-bit Windows Vista
- Fisiere - catalog care pot stoca ansambluri de elemente structurale
- Tensiuni initiale (axiale si tangentiale) in elementele liniare
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro