GCS: Nu există niciun „scenariu 5” privind carantinarea Bucureștiului. Este o știre falsă

aprilie 21, 2020

Grupul de comunicare strategică dezminte existența unui „scenariu 5” privitor la o presupusă măsură de „carantinare a Bucureștiului”, așa cum s-a vehiculat în unele publicații online. 

Mesajul complet al Grupului de Comunicare Strategică

„Având în vedere vehicularea prin intermediul unor publicații online de informații false referitoare la ipoteza unui „scenariu 5” în contextul epidemiei de COVID-19, precum și a unei presupuse măsuri de „carantinare a Bucureștiului”, Grupul de Comunicare Strategică este abilitat să facă următoarele precizări: 

1. NU a fost pusă în discuție sau enunțată la nivelul autorităților varianta activării unui presupus „scenariu 5”, această sintagmă este o speculație fără fundament în realitate. 

2. NU a fost pusă în discuție sau enunțată la nivelul autorităților varianta „carantinării Bucureștiului”, iar această ipoteză a mai făcut obiectul unei dezmințiri anterioare. 

Reiterăm apelul către instituțiile de presă de a nu pune în circulație informații sau ipoteze care nu beneficiază de confirmări din surse oficiale, întrucât acestea pot genera atitudini și comportamente sociale nejustificate în raport cu situația în fapt.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro