Galters On-Road - prima echipa din Romania la Mongol Rally

martie 31, 2009

Doi sibieni si un austriac formeaza prima si singura echipa din Romania care participa la Mongol Rally, un raliu caritabil, lung de 16000 km, din Milano pana in Ulaanbaatar, capitala Mongoliei.

Fratii Christoph si Andreas Galter din Sibiu si varul lor Thomas Galter din Linz, Austria sunt primii participanti romani de la Mongol Rally. Ei vor parcurge un traseu ales de ei, lung de 16000 km, care trece prin 13 tari precum Italia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania, Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Kirghistan si Mongolia intr-un microbuz Subaru Libero din 1994, cu motor de 1200 cmc in trei cilindri.

La acest raliu nu conteaza cine ajunge primul si nici performantele masinilor. Provocarea de a strange sume importante de bani pentru sustinerea unor proiecte caritabile din Mongolia si aventura deosebita de care fiecare echipa va avea parte pana va ajunge la destinatie, sunt ceea ce cauta concurentii. Cei trei studenti cauta acum donatii pentru a putea sprijini fundatia Christina Noble Childrens Foundation, care administreaza un sat pentru copii abandonati din Mongolia. De asemenea, ei au nevoie de sponsorizari pentru pregatire, pentru benzina, piese de schimb, echipamente, vize, mancare si pentru situatii neprevazute.

Am aflat de Mongol Rally de la niste prieteni din Austria. Fiind pasionati de offroad si de aventura, ne-am decis sa incercam sa ne inscriem, pentru ca locurile se prind foarte greu, toate cele 400 de locuri s-au ocupat in 9 minute dupa inceprerea inscrierilor online. A trebuit sa platim taxa de participare de 650 de lire sterline si am inceput sa cautam o masina cat se poate de ieftina, cat de cat incapatoare si cu tractiune 4x4. Am gasit un Subaru Libero, pe care l-am cumparat in Austria cu 650 Euro si pe care il aducem in aprilie in Romania sa il pregatim pentru marea aventura. Dar provocarea incepe de-abia acum, cand trebuie sa strangem minim 1000 de lire sterline pentru donatii, plus banii pentru pregatire si pentru drum. Noi suntem studenti si nu avem atatia bani, de aceea ne bazam pe sponsorizari pentru a putea duce la capat aceasta aventura. Suntem primii romani care fac asta si speram sa ne urmeze si altii exemplul! declara Christoph Galter, membru al echipei.

Donatiile pentru fundatii se pot face in prin card bancar la www.justgiving.com iar sumele destinate sprijinirii echipei se pot trimite in contul bancar RO22 BTRL 00330 1201 i17916XX (RON), deschis la Banca Transilvania, pe numele lui Christoph Galter.

Raliul de anul acesta debuteaza pe 18 iulie cu plecari simultane din Barcelona, Milano si Londra. Cele 400 de echipe se vor intalni si cunoaste pentru prima data in Praga, pe 20 iulie, unde va avea loc Czechout Festival, cea mai mare petrecere a raliului. De acolo se pleaca direct spre Ulaanbaatar, in Mongolia, fiecare echipa urmand propriul traseu. Participantii au la dispozitie patru saptamani pentru a parcurge traseul de aproximativ 16000 km, o treime din inconjurul lumii. Pana la destinatie participantii sunt pe cont propriu deoarece nu exista echipe de asistenta, nici ajutor medical.
De-a lungul traseului se pot intampla multe, iar in fiecare an zeci de echipe nu reusesc sa ajunga la destinatie, altele au intarzieri de cateva zile sau chiar saptamani. Echipele care ajung pana in 15 august in Ulaanbaatar sunt declarate castigatoare si sunt asteptate de organizatori cu o petrecere pe masura aventurii prin care au trecut.

Scopul principal al raliului este acela de a combina o aventura de neuitat cu un scop caritabil. Pentru a putea participa la acest raliu, fiecare echipa trebuie sa stranga cel putin 1000 lire sterline, suma donata uneia dintre cele 5 fundatii selectate de organizatori, care desfasoara proiecte in Mongolia.

Mongol Rally este un raliu caritabil care a debutat in 1997, fiind organizat de asociatia The Adventurists din Marea Britanie, cunoscuta si pentru celelalte aventuri caritabile precum Rickshaw Run, Africa Rally, Mongol Derby.

Christoph Galter, in varsta de 23 de ani, student la Universitatea Romano-Germana din Sibiu, impreuna cu fratele sau, Andreas Galter, in varsta de 25, care studiaza constructia de automobile la Universitatea Tehnica Graz (Austria) si varul acestora Thomas Galter, in varsta de 23, care este student la Global Sales Management la Universitatea de Stiinte Aplicate Steyr (Austria) sunt fii de preoti si sunt pasionati inca de mici copii de sporturile cu motor si de actiuni caritabile.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro