Fundația Progress invită părinții și copii pasionați de știință și robotică în 15 noiembrie la Târgul Național de Știință CODE Kids 2025 organizat la Politehnică

octombrie 30, 2025

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, între orele 11:00 și 15:00, are loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2025 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, organizat de Fundația Progress. Câte 2 copii cu vârste între 10 și 15 ani, reprezentanți ai celor 20 echipe CODE Kids din țară și din Republica Moldova care s-au calificat la Târgurile-Hackathon Regionale de Știință CODE Kids 2025 din județele Tulcea, Sălaj, Prahova, Vâlcea, Iași, Argeș, Brăila și Neamț desfășurate în perioada 3 septembrie - 10 octombrie 2025, vin la București să-și prezinte proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor publice pentru rezolvarea problemelor comunitare și să se întreacă într-o competiție palpitantă a celor mai frumoase proiecte tech.

Astfel, îi așteptăm cu drag la Târg pe reprezentanții cluburilor CODE Kids care:

 s-au clasat pe locul I la Târgurile-Hackathon Regionale (8): Clubul CODE Kids din Sarichioi (jud. Tulcea), prin echipa „Terrabyte Fighters” de la Biblioteca Comunală Sarichioi pentru proiectul „Sistem de irigație smart”; Clubul CODE Kids din Târgu Mureș (jud. Mureș), prin echipa „SparkCoders” de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” pentru proiectul „SMARTBREAK”; Clubul CODE Kids din Moreni (jud. Dâmbovița), prin echipa „TECHNOKIDS” de la Biblioteca Municipală Moreni pentru proiectul „Smart and Green House”; Clubul CODE Kids din Țicleni (jud. Gorj), prin echipa „SMARTS Kids CLUB” de la Biblioteca Publică Orășenească “Nicolae Diaconu” Țicleni pentru proiectul „SMART House”; Clubul CODE Kids din Pașcani (jud. Iași), prin echipa „ROBO-TEAM Pașcani” de la Biblioteca Municipală “Leonard Gavriliu” Pașcani pentru proiectul „Uscător Inteligent”; Clubul CODE Kids din Topoloveni (jud. Argeș), prin echipa „Smart Gamers” de la Biblioteca Orășenească Topoloveni pentru proiectul „Grow a Garden”; Clubul CODE Kids din Nicolae Bălcescu (jud. Bacău), prin echipa „Ozo Kids” de la Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu pentru proiectul „Ozo Home”; Clubul CODE Kids din Tămășeni (jud. Neamț), prin echipa „Smart CODE Kids Tămășeni” de la Biblioteca Comunală Tămășeni pentru proiectul „Cook Safe Assistant”.

 s-au clasat pe locul II la Târgurile-Hackathon Regionale (6): Clubul CODE Kids din Constanța (jud. Constanța), prin echipa „Code Blue” de la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” din Constanța pentru proiectul „+ Energie”; Clubul CODE Kids din Oradea (jud. Bihor), prin echipa „RoboTIC Maniu” de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”; Clubul CODE Kids din Măgureni (jud. Prahova), prin echipa „MICILE GENII” de la Biblioteca Comunală Măgureni pentru proiectul „EXIT ALERT”; Clubul CODE Kids din Râmnicu Vâlcea (jud. Vâlcea), prin echipa „JoyCode” de la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul”, pentru proiectul „Ușa inteligentă”; Clubul CODE Kids din Popricani (jud. Iași), prin echipa „CodeLibri” de la Biblioteca Publică Popricani, pentru proiectul „Pisicod”; Clubul CODE Kids din Borlești (jud. Neamț), prin echipa „CODE Kids Borlești” de la Biblioteca Comunală Borlești, pentru proiectul „Smell Bot”.

 s-au clasat pe locul III la Târgurile-Hackathon Regionale (4): Clubul CODE Kids din Zalău (jud. Sălaj), prin echipa „RoboKids” de la Biblioteca Judeţeană “I.S. Bădescu” Sălaj pentru proiectul „Ceasul Magic”; Clubul CODE Kids din Călărași (jud. Călărași), prin echipa „VULTECH” de la Biblioteca Județeană Călărași pentru proiectul „Casa Inteligentă”; Clubul CODE Kids din Vădăstrița (jud. Olt), prin echipa „Codekids 2024 VĂDĂSTRIȚA” de la Școala Gimnazială Vădăstrița pentru proiectul „Smart Dry House”; Clubul CODE Kids din Ialoveni (Republica Molodova), prin echipa „Code Masters Club” de la Biblioteca Publică Raională “Petre Ștefănucă”, Ialoveni pentru proiectul „Detector de scurgere a apei”, dar și cele care

 s-au calificat cu ajutorul wild card-urilor (2): Clubul CODE Kids din Tazlău (jud. Neamț), prin echipa „Emoticon Family Tazlău” de la Biblioteca Comunală I.I Mironescu Tazlău pentru proiectul „TAZLĂU SMART NEST” și Clubul CODE Kids din Chiscani (jud. Brăila), prin echipa „Robo Force” de la Biblioteca Comunala Chiscani pentru proiectul „Sistem SmartHouse”.

Îi felicităm pe toți cei care ne-au acordat sprijin în organizarea Târgurilor-Hackathon Regionale, pe toți copiii noștri coderi din cadrul acestor echipe și pe coordonatorii lor, bibliotecari, a căror contribuție la succesul copiilor noștri și al proiectului CODE Kids în sine este neprețuită.

”Târgul Național de Știință CODE Kids, aflat acum la cea de-a șasea ediție, ne arată că există un talent incredibil pentru tehnologie în satele și orașele mici ale României care așteaptă să fie descoperit și valorificat pentru binele nostru comun. Lucrăm în 220 de localități, avem peste 280 de cluburi, suntem de departe cea mai mare mișcare gratuită de programare și robotică din țară. Nu am fi reușit fără implicarea bibliotecilor publice și a bibliotecarilor și fără susținerea partenerilor noștri corporate. Le mulțumim tuturor și așteptăm bucureștenii în număr cât mai mare la eveniment,” a declarat Camelia Crișan, CEO Fundația Progress.

Accesul la Târg este gratuit pentru public, iar cei care doresc să sprijine programele Fundației Progress, o pot face participând la campania noastră #DonateFriday prin donații online.

Le mulțumim partenerilor noștri: Romanian-American Foundation, Societe Generale Global Solution Centre Romania, Bergerat Monnoyeur Romania, Universitatea Politehnică București, Asirom Vienna Insurance Group, Asociația ETI PC, Events Robotics, Forward Interactive.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro