21 august, Timisoara
21 persoane cu dizabilităţi intelectuale şi asociate din Regiunea de Vest vor participa în perioada august – octombrie a.c. la un curs de calificare în ocupaţia de lucrător în cultura plantelor. Cursul este gratuit şi acreditat de C.N.F.P.A.
Conform A.N.P.H., 95.34% din persoanele cu dizabilităţi din România nu au un loc de muncă. Cea mai mare parte din ei locuiesc cu părinţii şi au ca principală sursă de venit indemnizaţia de handicap sau pensia de invaliditate. Conform aceleiaşi surse, în martie 2013, numărul persoanelor cu dizabilităţi mentale angajate în muncă (763) reprezenta un procent de 0.82% din totalul adulţilor cu dizabilităţi mentale neinstituţionalizaţi, cu vârsta cuprinsă între 18-60 ani (92,560).
Cursurile de specializare şi calificare, ca şi educaţia, au o mare importanţă pentru angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi. În 2008, 10.1% din adulţii cu dizabilităţi din U.E. şi doar 1.5% din cei din România au urmat cursuri de formare (conform epp.eurostat.ec.europa.eu).
"Persoanele adulte cu dizabilităţi intelectuale cu care lucrăm noi au fost excluse din şcoli şi nu au beneficiat de educaţie. De aceea, şansele lor de a se angaja sunt diminuate. Pe de altă parte, educaţia permanentă pentru acest grup dezavantajat e aproape inexistentă, cursurile de calificare în puţinele meserii care pot fi deprinse de persoane cu dizabilităţi intelectuale nefiind accesibile acestora. În premieră pentru zona de vest a ţării, demarăm un curs de calificare în limbaj uşor de înţeles şi cu o programă accesibilă persoanelor cu retard mental. Sperăm ca acest curs să fie un succes şi un model de bună practică." a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei.
În acest context, „Pentru Voi†este unul dintre puţinii furnizori de servicii de suport pentru angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Pentru a creşte şansele de angajare în muncă a acestor persoane dezavantajate, Fundaţia s-a acreditat pentru furnizarea de cursuri de calificare în ocupaţia de lucrător în cultura plantelor. Programa este predată în format uşor-de-înţeles, adaptată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, iar modulul de practică este realizat în grădina terapeutică pe care organizaţia o deţine de 14 ani şi de care se ocupă, cu scop terapeutic şi lucrativ, beneficiarii acesteia. Cursul demarează vineri, 23 august şi se va desfăşura la Centrul de zi “Împreună†al Fundaţiei “Pentru Voi†situat pe str. I. Slavici nr. 47, Timişoara.
Organizaţia este în curs de acreditare şi pentru un program de iniţiere în comunicare, la care vor participa 20 persoane cu dizabilităţi intelectuale şi asociate, tot din Regiunea de Vest.
Cursurile fac parte din activităţile proiectului “EXCELNET – ÃŽnfiinÅ£area unei reÅ£ele de centre de excelenţă în furnizarea serviciilor de reabilitare ÅŸi integrare profesională pentru persoanele cu dizabilităţi, ca grup vulnerabil pe piaÅ£a munciiâ€, ID64251, cofinanÅ£at din Fondul Social European prin Programul OperaÅ£ional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 InvesteÅŸte în oameni!
» Preluat de pe LivePr.ro - FundaÅ£ia „Pentru Voi†organizează un curs de calificare ...
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro