Fumatul interzis in tren

august 30, 2006

CFR Călători anunţă publicul că, în perioada următoare va desfăşura o campanie privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun.

Conform prevederilor Legii nr. 349/2002, cu completările şi modificările ulterioare, fumatul este interzis în orice spaţiu închis şi mijloc de transport în comun, astfel că pe durata călătoriei cu trenul fumatul nu va mai fi permis.

Urmare sesizărilor călătorilor, recomandărilor ANPC şi conform reglementărilor generale de transport pe calea ferată., CFR Călători va realiza campania de combatere a fumatului la nivelul întregii reţele feroviare. Această campanie va avea un caracter permanent, organizându-se acţiuni de control în scopul respectării legii.

De asemenea, în trenuri şi la casele de bilete vor exista avertismente afişate la loc vizibil, conform art. 5, din legea sus menţionată, scrumierele vor fi demontate, prin instalaţiile de sonorizare din trenuri şi gări vor fi difuzate anunţuri iar pe legitimaţiile de călătorie va fi imprimat mesajul: “Fumatul interzis în tren” (CFR Calatori)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro