Spitalele și secțiile de terapie intensivă din Europa se umplu de pacienți infectați cu coronavirus în timp ce numărul cazurilor din principalele state depășește cu mult nivelul atins în lunile martie și aprilie când aproape tot continentul a intrat în carantină totală pentru a împiedica răspândirea virusului.
Franța și Germania se văd nevoite să sporească măsurile restrictive. Cancelarul german Angela Merkel are programată miercuri o ședință cu liderii celor 16 state federale și sunt așteptate decizii cu impact la nivel național. Printre ele se numără posibila închidere a restaurantelor, barurilor, muzeelor, dar este discutată și interzicerea evenimentelor publice.
În același timp, Franța a anunțat miercuri 33.417 noi cazuri și 523 de decese, iar autoritățile discută dacă nu trebuie înăsprite restricții aflate acum în vigoare.
Preşedintele Emmanuel Macron se va adresa din nou, miercuri seară, naţiunii franceze, iar presa de la Paris speculează că acesta ar putea anunţa instituirea unei blocade la nivel naţional din cauza epidemiei. Mai mult de două treimi din populaţie trăiește la momentul actual sub restricții.
Un alt stat puternic lovit de al doilea val este Rusia care a decis să implementeze obligativitatea purtării măștii în spațiile publice aglomerate la nivel național, precum și în mijloacele de transport în comun, taxiuri și lifturi. Rusia este a patra țară la nivel mondial ca număr de cazuri cu 1.540.000 de persoane infectate și 26.000 de decese.
Afectat este și ministrul de Externe, Serghei Lavrov, care a fost nevoit să își anuleze un turneu în Balcani după ce a intrat în contact direct cu o persoană infectată.
Italia și Spania introduc noi măsuri anti-COVID după creșterea numărului noi de cazuri de infectare cu coronavirus. În Italia, restaurantele rămân deschise doar până la ora 18.00, iar Spania va intra din nou în stare de urgență.
Pe de altă parte, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise în Italia, dar 75% din cursurile din licee şi universităţi se desfășoară în schimb online.
În Spania, potrivit deciziei guvernamentale, va fi instituită starea de urgență mai întâi pentru 15 zile, însă guvernul de la Madrid vrea să ceară aprobarea Parlamentului pentru o prelungire timp de șase luni, până în aprilie 2021.
Şi Marea Britanie a comunicat marţi un bilanţ în creştere al infectărilor, 22.885 de la precedenta raportare, faţă de 20.890 de cazuri pozitive luni. Printre cei testaţi pozitiv în ultimele 28 de zile au fost raportate 367 de decese, cel mai grav bilanţ de după ziua de 27 mai, arată cifrele comunicate de guvern. Guvernul a impus recent o serie de restricţii în funcţie de incidenţa focarelor într-o anumită zonă.
Un e-mail trimis de către directorul NHS (National Health System) şi publicat de Daily Mail, anunţă pregătirile pentru un program de vaccinare naţional împotriva COVID-19, care va avea loc înaintea Crăciunului. Toţi angajaţii din sistemul medical din Marea Britanie se vor vaccina împotriva coronavirusului peste câteva săptămâni, potrivit planurilor guvernului britanic.
Belgia se află într-o situație critică pe fondul creșterii numărului de cazuri. Un oficial de top din domeniul sănătății a avertizat că ţara ar putea rămâne fără paturi de terapie intensivă în doar două săptămâni. Cu o populație de 11,5 milioane de persoane, Belgia a raportat în medie peste 13.000 de cazuri pe zi în ultima săptămână, potrivit institutului naţional de sănătate publică Sciensano.
Cehia, statul european cel mai puternic lovit de al doilea val al pandemiei ca incidență a cazurilor și mortalitate, a raportat miercuri 15.663 de noi cazuri și 2.547 de decese. În prezent, sunt înregistrate peste 170.043 de cazuri active în condițiile în care populația Cehiei abia trece de 10 milioane.
Guvernul ceh a impus interdicții de deplasare după 9 seara până la 5 dimineață, valabile de joi până pe 3 noiembrie. Excepții sunt oferite doar pentru deplasări în interes de serviciu sau pentru vizite la familie. Magazine funcționează sub numeroase restricții și vor fi închise după ora 8 și pe tot timpul zilelor de duminică, cu excepția farmaciilor și a benzinăriilor. Cu excepția grădinițelor, toate orele de curs se desfășoară online.
Preşedintele Cehiei va numi joi un nou ministru al Sănătăţii în locul lui Roman Prymula, demis după ce a fost surprins încălcând măsurile pe care chiar el le-a luat împotriva coronavirusului. Roman Prymula a fost fotografiat săptămâna trecută în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis, ca urmare a regulilor impuse de oficialii cehi.
Decesele zilnice COVID-19 au crescut cu aproape 40% comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris, a spus că Franţa, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Rusia au înregistrat majoritatea cazurilor, care au crescut în Europa cu o treime.
De altfel și România a raportat miercuri un record negativ al deceselor, cu 104 în doar 24 de ore, în timp ce numărul cazurilor noi s-a apropiat din nou de 5.000, fiind înregistrată o rata de pozitivare în continuare ridicată, de 14,8%.
Nu doar în Europa situația este dificilă. Peste ocean, cazurilor noi de coronavirus au crescut în 47 de state americane, iar numărul deceselor în 34. Media ultimelor șapte zile arată circa 73.000 de infectări la 24 de ore, peste nivelul de vârf atins la mijlocul lunii iulie, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro