Franța, cronologia sângeroasă a opt ani de atacuri teroriste

Un atacator înarmat cu un cuțit a ucis trei persoane, inclusiv o femeie care a fost decapitată, la o biserică din orașul francez Nisa, transmite poliția pentru Reuters. Incidentul a fost catalogat de primarul orașului drept unul terorist. Un alt bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să atace polițiștii pe o stradă din Avignon, informează presa franceză. El a strigat „Allah Akbar” și i-a amenințat pe polițiști, care l-au împușcat mortal.

Tot joi dimineață, un cetățean saudit a înjunghiat un membru al pazei la Consulatul francez din Jeddah. Atacatorul a fost arestat. Primarul din Nisa, Christian Estrosi, a transmis pe Twitter că atacul armat a avut loc la biserica Notre Dame, iar poliția a capturat atacatorul.

Atacul terorist vine la scurt timp după ce un profesor a fost decapitat de un tânăr musulman de origine cecenă care a vrut să se răzbune pentru că profesorul le-a arătat elevilor caricaturile Charlie Hebdo cu profetul Mahomed.

De la uciderea profesorului, oficialii francezi au reiterat dreptul la libertatea de exprimare, pentru ca respectivele caricaturi să fie afișate, iar ele au apărut de numeroase ori la marșuri de solidaritate în memoria profesorului.

Acesta lucru a atras furia liderilor mai multor state majoritate musulmane care l-au acuzat pe președintele Macron de o politică anti-islam.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, le-a cerut turcilor să boicoteze mărfurile franțuzești pe fondul poziției mai dure a Franței față de islamul radical. Într-un discurs televizat, el i-a îndemnat pe liderii mondiali să-i protejeze pe musulmani „dacă există opresiune împotriva musulmanilor în Franța”.

Erdogan l-a criticat furios pe omologul său francez Emmanuel Macron pentru că s-a angajat să apere valorile secularismului. Franța „nu va renunța la caricaturi”, a spus președintele Macron la începutul acestei săptămâni.

Secularismul de stat – sau laicitatea – este esențial pentru identitatea națională a Franței. Limitarea libertății de exprimare pentru a proteja sentimentele unei anumite comunități subminează unitatea, spune statul.

Cu două săptămâni înainte de atac, Macron a descris islamul ca pe o religie „în criză” și a anunțat noi măsuri împotriva „separatismului islamic”.

Şeful statului francez a ordonat „acţiuni concrete" și rapide împotriva propagandei islamiste radicale online şi „a cerut să se treacă rapid la acţiune şi să nu li se lase niciun răgaz celor care se organizează pentru a se opune ordinii republicane", a informat Palatul Elysee, la finalul unei reuniuni cu şase miniştri şi procurorul naţional antiterorist, Jean-François Ricard.

Franța are cea mai mare populație musulmană din Europa de Vest.

Cele mai grave atacuri armate şi atentate teroriste comise în Franţa, în perioada 2012-2020 (cronologie Agerpres):

27 iunie 2019 – Două persoane, printre care un imam, au fost rănite cu focuri de armă, în faţa moscheii din Brest, în vestul Franţei, agresorul fiind găsit mort la scurt timp, cu un glonţ în cap. Dosarul a fost preluat de secţia antiteroristă a Parchetului din Paris, aflat în legătură cu parchetul din Brest.

11 decembrie 2018 – Cel puţin două persoane au murit şi zece au fost rănite, în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strasbourg. Sediul Parlamentului European din Strasbourg, unde în zilele acelea se desfăşura o sesiune plenară, a fost închis, a anunţat un purtător de cuvânt, conform Reuters. Poliţia din Franţa a declarat că suspectează că atacul armat a fost motivat de terorism.

8 octombrie 2018 – Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost ucis şi alţi doi au fost grav răniţi, într-un schimb de focuri într-un bar din Toulouse, după ce doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă, între care unul înarmat cu un pistol, au deschis focul, în jurul orei 17.00, pe terasa barului "Le Papus" şi au urmărit una dintre cele trei victime în interiorul localului, potrivit parchetului din Toulouse. Autorii atacului au fugit. Un bărbat împuşcat a murit pe loc, iar alţi doi – dintre care unul în stare gravă – au fost spitalizaţi.

7 octombrie 2018 – Doi bărbaţi au fost răniţi prin împuşcare, în cartierul Champs-Elysées din Paris, de agresori aflaţi pe o motocicletă şi care au reuşit să fugă. Conform primelor elemente ale anchetei, principala ipoteză a fost cea a unei reglări de conturi, a indicat o sursă din cadrul poliţiei.

9 septembrie 2018 – Şapte oameni au fost răniţi, dintre care patru grav, la Paris, după ce au fost atacaţi de un bărbat înarmat cu un cuţit şi o bară de fier.

23 august 2018 – Un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis două persoane (pe mama şi pe sora sa) şi a rănit grav o a treia persoană, în oraşul Trappes, la periferia Parisului, înainte de a fi "neutralizat" de forţele de ordine. Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul, însă nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.

12 mai 2018 – Un tânăr înarmat cu un cuţit a ucis un trecător la Paris şi a rănit alţi patru. Atacatorul era născut în 1997, în Cecenia. Părinţii lui au fost plasaţi, la 13 mai 2018, în custodia poliţiei, conform AFP. Un trecător în vârstă de 29 de ani a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite de acest tânăr, care a strigat "Allah Akbar" (Allah e mare), potrivit martorilor, înainte de a fi doborât de poliţie.

23 martie 2018 – Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 16 au fost rănite, în cursul a trei atacuri executate de un bărbat care şi-a declarat apartenenţa la gruparea jihadistă Statul Islamic. Autorul celor trei atacuri din Carcassonne şi Trebes (sudul Franţei), Redouane Lakdim, un francez de origine marocană, a fost ucis în urma asaltului forţelor de ordine la supermarketul din Trebes, unde se retrăsese cu un jandarm luat ostatic. Locotenent-colonelul de jandarmerie Arnaud Beltrame, care se oferise pe sine în schimbul eliberării ostaticilor din timpul atacurilor, a murit. Redouane Lakdim a furat mai întâi o maşină în oraşul Carcassonne, ucigând un pasager şi rănindu-l pe şofer. El a rănit apoi un poliţist cu un glonţ şi a mers într-un supermarket din Trebes, la 10 km distanţă, unde a ucis încă două persoane.

20 aprilie 2017 – Un poliţist şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi, dintre care unul grav, în cursul unui schimb de focuri pe celebrul bulevard Champs-Elysées din Paris, agresorul fiind împuşcat. Atacul armat a avut loc cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, în jurul orei 21.00 (19.00 GMT), şi a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

26 septembrie 2016 – Un bărbat a deschis focul în faţa unui supermarket din Port-Marly, localitate situată la 30 km vest de Paris, şi a rănit grav două persoane. Bărbatul care a deschis focul a venit cu maşina la locul atacului, unde a rănit grav o casieră de 46 de ani şi un bărbat de 73 de ani. Cele două victime, transportate la spital, au fost grav rănite. Autorul atacului a fugit de la locul faptei şi s-a baricadat în propriul apartament.

26 iulie 2016 – Doi bărbaţi au luat mai mulţi ostatici într-o biserică din regiunea Normandia, în nordul ţării, în apropiere de Rouen. Preotul bisericii în care s-a produs luarea de ostatici a fost ucis, în timp ce un alt ostatic a fost foarte grav rănit. Cei doi atacatori înarmaţi cu cuţite au fost ucişi de forţele de ordine, care au luat cu asalt biserica.

14 iulie 2016 – Un tunisian de 31 de ani, aflat la volanul unui camion, a lovit în mulţimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii de pe Promenada englezilor, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, la orele 22.30 (23.30, ora României). Atentatul, soldat cu 86 de morţi şi peste 400 de răniţi, a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI). Printre victime, s-au aflat şi cetăţeni români, dintre care unul a decedat. Preşedintele francez, François Hollande, a anunţat atunci prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, care urma să fie ridicată la 26 iulie. Decretată de şeful statului pe fondul atentatelor comise pe 13 noiembrie 2015 la Paris, regimul de excepţie al stării de urgenţă a fost prelungit de trei ori, în noiembrie, februarie şi mai. Ultima prelungire, la 19 mai 2016, a fost de două luni, faţă de câte trei luni anterior, pentru a asigura securitatea Campionatului de Fotbal EURO2016 şi a Turului Franţei la ciclism.

13 noiembrie 2015 – Bărbaţi înarmaţi şi atacatori sinucigaşi au comis un val de atentate la Paris, care au vizat restaurante, o sală de concerte şi zona adiacentă Stade de France, atacurile, soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi, fiind revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic. Mai mulţi cetăţeni străini s-au numărat printre cei ucişi: doi cetăţeni români care participau la o aniversare pe terasa La Belle Equipe; trei cetăţeni belgieni; un german; trei spanioli; doi portughezi; un britanic; două tinere surori tunisiene; trei chilieni; doi algerieni; un marocan; doi mexicani. Opt "terorişti" şi-au pierdut viaţa în atentate, dintre care şapte s-au aruncat în aer. Patru dintre aceşti agresori au murit în sala de spectacole Bataclan, dintre care trei acţionând o centură cu exploziv, iar ultimul fiind ucis în timpul asaltului forţelor de ordine. Trei kamikaze au murit la Stade de France, iar altul pe bulevardul Voltaire, în apropiere de Bataclan. În paralel, terorişti au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase, la Bataclan, străzile Charonne, Bichat, la restaurantul Le Petit Cambodge, precum şi la Fontaine au Roi, la intersecţia cu Faubourg-du-Temple. Celelalte atentate comise de atacatori sinucigaşi au avut loc în apropiere de Bazilica Saint-Denis, unul dintre marile temple istorice ale creştinătăţii europene, unde se află înhumaţi mulţi regi ai Franţei. Cele mai multe dintre victime au fost ucise în atacul din sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

7 ianuarie 2015 – Un atac armat terorist a avut loc la sediul publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris, Franţa, fiind cel mai sângeros din Franţa din ultimii peste 40 de ani. 12 persoane au murit şi alte zece au fost rănite. Cei trei autori ai atentatului au fost identificaţi. Doi dintre ei erau fraţii franco-algerieni Said Kouachi (34 de ani) şi Cherif Kouachi (32 de ani), iar al treilea, Hebdo Hamyd Mourad (18 ani), s-a predat poliţiei. De asemenea, au fost reţinute şapte persoane din anturajul atacatorilor.

11, 15 martie 2012 – Mohamed Merah, în vârstă de 23 de ani, a împuşcat mortal de trei militari, în plină stradă, la Toulouse şi Montauban, iar apoi, la 19 martie, a împuşcat trei copii şi un profesor într-un colegiu din Toulouse, înainte de a fi ucis, la 22 martie, de poliţie, în apartamentul său asediat de forţele de ordine cu o zi înainte.

 

Sursa: europalibera.org