Fuziunile vor fi supuse la vot in cadrul Adunarilor Generale ale Actionarilor din 19 noiembrie Franklin Templeton Investment Management Limited, companie de management al investitiilor si administrator unic al Fondului Proprietatea („Fondul”) anunta ca va vota impotriva propunerii Guvernului Romaniei de restructurare a companiilor detinute de stat in sectorul energetic.
Principalele motive de ingrijorare se datoreaza lipsei generale de planificare, atat de necesara pentru ca un proiect de asemenea anvergura sa fie incununat de succes, precum si de riscul ridicat de aparitie a unor probleme suplimentare in viitor in cazul in care procesul de implementare nu se deruleaza corespunzator. Restructurarea propusa ar crea doua companii nationale de energie, Electra si Hidroenergetica, prin comasarea minelor de carbuni si a centralelor termoelectrice, hidroelectrice si nucleare.
Prima dintre cele doua noi companii energetice, Electra, ar urma sa includa centrala nucleara Nuclearelectrica, termocentralele Turceni, Rovinari si Craiova, o parte din compania Hidroelectrica si firma de minerit Compania Nationala a Lignitului Oltenia. A doua, Hidroenergetica, va cuprinde centralele termoelectrice Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti si restul centralelor hidroelectrice, inclusiv Portile de Fier de pe Dunare. Fondul Proprietatea este actionar in majoritatea companiilor implicate in acest proiect, iar Franklin Templeton doreste sa se asigure ca orice activitate de restructurare se va face in interesul actionarilor sai.
Decizia privind aceste fuziuni se va lua in cadrul Adunarilor Generale ale Actionarilor companiilor, programate pentru 19 noiembrie 2010. Cu toate acestea, Franklin Templeton a formulat, in numele Fondului Proprietatea, doua cereri de suspendare a fuziunii: una impotriva centralei electrice Craiova si una impotriva Nuclearelectrica. Tribunalul Craiova a aprobat astazi prima cerere iar cea de-a doua cerere este in curs de analiza la Tribunalul Bucuresti.
In baza acestor actiuni judecatoresti, in cazul in care rezolutiile privind fuziunile vor fi supuse la vot in cadrul Adunarilor Generale ale Actionarilor de maine, Franklin Templeton a decis ca va vota impotriva ambelor planuri de fuzionare din urmatoarele motive:
• Guvernul nu a prezentat pana in acest moment niciun plan de afaceri sau orice alt fel de plan de restructurare post-fuziune pentru cele doua companii. Avand in vedere complexitatea procesului de combinare a activelor celor doua companii, Franklin Templeton are indoieli serioase privind executarea cu succes a acestui plan de fuzionare.
• Fondul Proprietatea se afla in litigiu cu privire la cota de participatie detinuta in cadrul Nuclearelectrica, una dintre companiile implicate in fuziune. Aceasta companie a derulat in trecut mai multe actiuni de crestere a capitalul social fara a permite Fondului Proprietatea sa participe la acestea, in contradictie cu legislatia romana. În consecinta, nu putem decat sa votam impotriva unei fuziuni care nu ia in considerare intreaga participatie la care am fi fost indreptatiti intr-unul dintre activele implicate in fuziune.
• Trei dintre companiile ce vor fi fuzionate sunt detinute in proportie de 100% de catre stat, fie direct, fie prin mult mai putin profitabila Termoelectrica. Astfel, in opinia noastra, participatia actionarilor Fondului Proprietatea va fi diluata.
• Profitabilitatea viitoare a celor doua noi companii este neclara si discutabila. Unele centrale termoelectrice fac profit numai ca urmare a comertului cu certificate de emisie CO2. Actualmente, acestea obtin certificatele pe gratis, dar incepand cu 2013 vor fi obligate sa le cumpere. În plus, pretul de vanzare pentru unele dintre aceste companii este sub costurile inregistrate, creantele nerecuperate sunt mari, investitiile de ecologizare necesare sunt de ordinul sutelor de milioane de euro iar eficienta si capacitatea sunt reduse.
• Vizibilitatea companiilor implicate in fuziune este scazuta, cel putin una dintre ele fiind probabil in curs de reevaluare a activelor fixe pana la sfarsitul acestui an, ceea ce poate prejudicia valoarea activelor nete ale Fondului Proprietatea.
• Teama de lipsa transparentei dupa data efectiva a fuziunii, deoarece va fi mai dificil de inteles modul in care se efectueaza cheltuielile si in care se creeaza valoare, ceea ce va diminua cu siguranta gradul de atractivitate a companiilor.
In plus, ministerul roman al Economiei s-a opus pana acum unui acord al actionarilor intre Fondul Proprietatea si minister, ambele entitati fiind actionari ai companiilor fuzionate Hidroenergetica si Electra. Acest acord ar fi inclus, printre alte prevederi, obligatia de a lista companiile la Bursa de Valori Bucuresti in urmatoarele 24 de luni, un sistem de management cu doua niveluri, un management independent si acordul comun asupra oricaror planuri privind bugetul sau investitiile pentru noile companii.
Greg Konieczny, Fund Manager al Fondului Proprietatea declara: „Luand in considerare toate problemele, nu putem decat sa votam impotriva fuziunii si sa utilizam toate masurile necesare pentru a ne proteja drepturile. Ne este teama ca fara o implicare puternica si un plan clar de restructurare si privatizare a acestor entitati noi, fuziunile ar putea conduce la probleme financiare serioase pentru Electra si Hidroenergetica in urmatorii doi ani.”
Dr. Mark Mobius, Presedinte Executiv al Templeton Emerging Markets Group a declarat: „Propunerea de creare a Electra si Hidroenergetica pentru restructurarea si fuzionarea companiilor energetice romanesti detinute de stat necesita o planificare mai serioasa, transparenta si protejarea adecvata a actionarilor minoritari. Avand in vedere aceste probleme, lipsa unui acord al actionarilor intre Fondul Proprietatea si Ministerul Economiei, si pentru a proteja actionarii Fondului Proprietatea, nu putem sprijini planul de restructurare, si trebuie sa votam impotriva acestei propuneri in urmatorul AGA.”
Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitatiei internationale anuntate in decembrie 2008, Franklin Templeton a castigat, in iulie 2009, mandatul in valoare de 3,4 miliarde Euro al Fondului Proprietatea, fiind selectata dintre sapte companii globale de management al activelor. Franklin Templeton a preluat oficial rolul de manager al investitiilor si unic administrator al Fondului pe 29 septembrie 2010. Franklin Templeton ramane preocupat de listarea Fondului la Bursa de Valori Bucuresti la inceputul anului 2011.
Franklin Templeton si-a stabilit recent un birou in Bucuresti, cu o echipa de 23 de angajati, incluzand 6 specialisti locali in investitii sprijiniti de cei 35 de manageri de portofolii si analisti din cadrul echipei largite a Templeton Emerging Markets.
Franklin Templeton Investment Management Limited este o filiala a Franklin Resources, Inc. [NYSE:BEN], o organizatie globala de management al investitiilor ce opereaza sub denumirea Franklin Templeton Investments. Franklin Templeton Investments furnizeaza solutii globale si locale de management al investitiilor administrate de echipele de investitii Franklin, Templeton, Mutual Series, Fiduciary Trust, Darby si Bissett. Compania situata in San Mateo, California are mai mult de 60 de ani de experienta in investitii si administreaza active in valoare de peste 644 miliarde dolari, conform datelor disponibile la data de 30 septembrie 2010. Pentru mai multe informatii, va rugam sa vizitati www.franklintempleton.uk.
Copyright © 2010. Franklin Templeton Investments. All rights reserved.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro