Franco Frattini vine la Bucuresti

martie 16, 2007

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, comisar pentru justiţie, libertate şi securitate, va efectua în perioada 16-17 martie o vizită oficială în România, al cărei program include convorbiri oficiale cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.

Vizita oficialului european are loc cu puţin timp înaintea datei de 31 martie, termen până la care autorităţile române trebuie să prezinte Comisiei Europene un raport cu privire la progresele post-aderare înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei.

În acest context, vineri, în cadrul unei întâlniri comune, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, procurorul general Laura Kovesi şi procurorul şef al DNA, Daniel Morar îi vor prezenta comisarului Franco Frattini ultimele evoluţii din domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne în România.

În cadrul aceleiaşi întâlniri vor fi abordate subiecte importante aflate pe agenda comunitară, cum ar fi aderarea României la Convenţia de la Prüm sau extinderea şi consolidarea spaţiului Schengen.

Întâlnirea va avea loc la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi va fi urmată de o conferinţă de presă, programată pentru ora 16:45.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro