Fostul procuror Mircea Negulescu a fost plasat sub control judiciar joi seară de judecătorii Curții Supreme, care au respins cererea procurorilor Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție de arestare preventivă a fostului magistrat.
„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), cu privire la inculpaţii Negulescu Mircea şi Iordache Mihai Iuliano. (...) Dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, cu începere de la 16 iulie 2020 până la 13 septembrie 2020, inclusiv, faţă de inculpaţii: 1. Negulescu Mircea, şi 2. Iordache Mihai Iuliano”, se spune în minuta instanței.
Fostul procuror de la DNA Ploiești Mircea Negulescu a fost reținut miercuri seară de Secția Specială, au confirmat pentru Europa liberă surse judiciare.
Negulescu, fost procuror DNA la Ploiești, e acuzat că ar fi „fabricat” dosarul Blair, în care fostul premier PSD Victor Ponta a fost pus sub urmărire penală. Potrivit DNA, Ghiţă i-ar fi dat fostului premier Victor Ponta 220.000 de euro pentru a-i asigura un loc eligibil la alegerile din 2012, iar banii ar fi fost folosiţi pentru organizarea unei vizite în România a fostului premier al Marii Britanii, Tony Blair.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro