Fost șef al CNAS, 6 ani în primă instanță pentru 6,3 milioane € mită

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la 6 ani de închisoare cu executare.

De asemenea, Lucian Duţă nu are voie timp de 4 ani, să fie ales şi să ocupe o funcţie publică și să-și exercite profesia sau activitatea de care s-a folosit în comiterea infracţiunii. El rămâne sub control judiciar pe cauţiune iar judecătorii au dispus confiscarea sumei de 6.300.000 euro, contravaloarea mitei pe care a primit-o de la două firme de software ca să le ofere un contract de informatizare a Casei de Asigurări de Sănătate, transmite Agerpres.

De asemenea, instanța a menţinut sechestrul pe suma de 2.183.820 euro aflată în conturile din Elveţia ale societăţii Eurotrust Invest Inc. şi pe suma de 1.503.000 euro, primită de Euroinvest Development SRL şi investită într-o construcţie şi teren de pe strada Jean Monnet din Bucureşti. În plus, a fost instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor lui Duţă, prezente şi viitoare, în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlul de mită de inculpat a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani şi bunurile imobile ce fac obiectul sechestrului).

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Lucian Duţă a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.

Sumele de bani au fost remise lui Duţă fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism.

Pe 4 aprilie 2018, DNA anunţa că i-a fixat lui Duţă o cauţiune de 4.500.000 de lei.

DNA mai susţinea atunci că Lucian Duţă ar fi primit mită în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.

De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea şi derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.

 

Sursa: europalibera.org