Fonduri nerambursabile in domeniul gestionarii deseurilor

august 8, 2006

Ministerul Integrării Europene a lansat licitaţia deschisă pentru Schema de Granturi pentru Sectorul Privat pentru Pregătirea de Proiecte în Domeniul Gestionării Deşeurilor, ce urmează a fi implementată în cadrul Phare 2004 - Coeziune Economică şi Socială.

În principiu, asistenţa financiară acordată prin acestă schemă de finanţare îşi propune să sprijine activităţile de pregătire de proiecte (ex : pregătirea de studii, analize etc) ale căror rezultate se vor afla la baza unor viitoare proiecte de investiţii în domeniul gestionării deşeurilor, proiecte de investiţii identificate de către IMM-urile din toate cele 8 (opt) regiuni ale României. Rezultatele acestei scheme (ex : studii, analize etc) se vor putea constitui într-un potenţial portofoliu de proiecte viitoare de investiţii în domeniul gestionării deşeurilor, investiţii ce ar putea primi finanţare în cadrul Phare CES 2005 “Schema de investiţii pentru sprijinirea iniţiativelor sectorului privat în domeniul gestionării deşeurilor ” sau din alte surse de finanţare, inclusiv Fondul pentru Mediu şi IFI. Mai multe detalii pe web: www.agentiapontic.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro