99 de români au fost diagnosticați cu COVID-19, în Linz, Austria, fără că vreuna dintre persoane să fie spitalizată.
Informația a fost aflată după ce Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Viena, s-a autosesizat pe 1 iunie, în urma articolelor apărute în presa locală referitoare la identificarea unui focar de COVID-19 în orașul Linz și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale de sănătate pentru obținerea de informații privind existența unor cetățeni români printre persoanele infectate. Astfel a aflat că 99 de cetăţeni români au fost confirmaţi cu noul coronavirus, MAE menţionând că niciuna dintre persoanele diagnosticate nu a fost spitalizată şi nici nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară la misiunea diplomatică.
MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 2465, 0043 1505 2381, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al ambasadei: 0043 699 117 26027.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro